Studiile au demonstrat ceea ce femeile știau deja: Bărbații chiar nu aud
Știința demonstrează un lucru pe care femeile îl știu de mult timp și anume că bărbații nu ascultă, scrie Daily Mail.
Nu doar se fac că nu aud, ci chiar sunt deficitari la acest capitol. Oamenii de știință au confirmat că bărbații nu sunt cei mai buni ascultători.

De ce barbatii nu asculta – stiinta ne da explicatia: Cookie_studio
Aceștia au descoperit că partea masculină are un auz mai puțin sensibil decât partea feminină. Asta ar putea justifica lipsa de reacție a soților când li se spune să spele vasele, să ducă gunoiul sau să plătească facturile.
O echipă de cercetători a realizat teste auditive pe 450 de persoane din 13 populații. În studiu au fost incluși și oameni din Ecuador, Africa de Sud sau Uzbekistan.
Se știe deja faptul că auzul este mai bun la urechea dreaptă și că acuitatea vizuală se diminuează odată cu vârsta.
Analizele au scos la iveală însă detalii noi. Cercetătorii au fost surprinși să descopere că auzul este influențat mai mult de gen decât de vârstă.
La toate populațiile studiate a reiești că femeile au în general un auz mai bun. Sensibilitatea auzului lor este cu doi decibeli mai mare.
Studiul ar putea oferi o anumită explicație vizavi de disputele care apar în familii, legate de faptul că bărbații nu aud ce li se spune (să facă).
Unul din autorii studiului a spus că auzul femeilor ar putea fi mai bun datorită expunerii la hormoni în timpul dezvoltării embrionare, dar și a diferențelor de structură la nivelul anatomiei cohleare.
Femeile au nu doar o sensibilitate mai mare la auz, ci și rezultate mai bune la alte teste de auz și percepția vorbirii. Aceste rezultate sugerează că creierul lor are o capacitate mai mare de a procesa informațiile.
Autorii studiului spun că a avea un auz mai sensibil nu este neapărat un lucru bun. Perceperea cu ușurință a zgomotelor poate afecta calitatea somnului, crescând riscul de boli cardiovasculare.
Echipa de cercetători a descoperit că mediul în care trăiește o persoană este al doilea cel mai important factor de influență al auzului.
Persoanele care trăiesc în zonele de pădure au o sensibilitate acustică mai mare decât cei care locuiesc în zone cu altitudini mari. În primul caz, auzul lor s-a adaptat la sunetele non-umane din natură, iar vigilența este esențială pentru supraviețuire.
CITEȘTE ȘI – Femeile au o putere mai mare de a iubi decât bărbații
Sursă: DailyMail