Sinaxarul Zilei (4 Martie) – Sfântul Gherasim de la Iordan şi Leul

În fiecare an, la data de 4 martie, Biserica îl sărbătoreşte cu mare cinste pe părintele Gherasim. Acesta era cu mare evlavie faţă de cele sfinte încă din tinereţe.

După ce leapădă toate bogăţiile familiei, se adânceşte în pustia Egiptului, în partea Tebaidei. Atât de mare s-a făcut acest sfânt, încât chiar şi fiarele sălbatice i se supuneau cu blândeţe şi îi slujeau.

Sfântul Gherasim de la Iordan

Sfântul Gherasim de la Iordan: Calendarul Ortodox.ro

Viața Sfântului Gherasim de la Iordan 

Părintele Gherasim a trăit în secolul al V-lea d.H. S-a născut în cetatea Lycia, în Asia Mică sau Turcia de azi. A participat şi la Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon din anul 451.

Cuviosul Gherasim s-a călugărit de tânăr, având mare dragoste de Dumnezeu. A ales o viaţă aspră, adăpată de rugăciune şi priveghere, viaţă care avea să-i aducă mari haruri. A petrecut o vreme în pustia Tebaidei, apoi şi-a întemeiat o lavră de monahi în apropiere de Iordan.

Slujit de un leu, ca de o făptură cuvântătoare

În Limonar, se spune despre sfântul Gherasim că odată umblând prin pustia Iordanului, a întâlnit un leu bolnav. Animalul a simţit sfinţenia şi dragostea cuviosului Gherasim şi i-a arătat acestuia rana din picior, pricinuită de un ghimpe mare. Deşi nu rostea cuvinte, leul se uita cu ochi blânzi şi smeriţi către părintele Gherasim, cerându-i parcă să îl vindece.

Stareţului i s-a făcut milă şi s-a aşezat să scoată spinul din piciorul fiarei. După ce a curăţit rana, i-a legat piciorul cu un petic şi l-a slobozit. Dar leul n-a vrut să plece, ci vindecându-se el, s-a întors la părintele Gherasim, fiindu-i acestuia ca un slujitor fidel. Aşa încât umbla după el ca un ucenic, dorind să îl petreacă pe stareţ oriunde se ducea.

Mult se mira părintele Gherasim de recunoştinţa şi evlavia fiarei. Neavând încotro, l-a acceptat lângă dânsul. Şi aveau călugării în lavră câte un animal cu care cărau apă de la râul Iordan. Părintele Gherasim a poruncit într-o zi să lase catârul lui în seama leaului, ca să îl pască pe lângă ape. Într-una din zile, leul s-a dus mai departe de catâr şi a adormit la soare. Trecând pe acolo un arăbean, a văzut catârul singur şi l-a prins, luându-l cu el. Când s-a deşteptat leul, a căutat catârul, dar negăsindu-l, s-a întors în lavră trist la părintele Gherasim. Stareţul văzând aceasta l-a întrebat unde este catârul, dar leul se uita în jos trist, ca un om. Mâhnindu-se în sinea lui, stareţul a crezut că leul a mâncat catârul, şi a decis să nu-l alunge, ci să-i dea lui să facă tot lucrul catârului.

Părintele Gherasim a poruncit aşadar ca leul să fie însărcinat cu un vas mare pe spinare, cu care să aducă fraţilor din mănăstire apă de la Iordan. Însă la scurtă vreme, unui stareţ care a vizitat lavra lui Gherasim i s-a făcut milă de nevoinţa leului şi a plătit trei galbeni ca fraţii să cumpere alt catâr şi să-l slobozească pe leu din robie.

Eliberându-se leul, petrecea de acum prin pustie. Şi odată s-a întâmplat ca neguţătorul acela care a luat catârul stareţului să treacă iar prin cetate, cu treburi. Când a vrut să treacă Iordanul, leul i-a ieşit în cale, recunoscând catârul pierdut. Înfricoşându-se de răcnetul leului, neguţătorul a fugit lăsând în urmă şi catârul şi cămilele. Leul a prins atunci toate fiarele cu frâu şi le-a adus cu bucurie la stareţ. Când l-a văzut părintele Gherasim, a zis fraţilor din lavră: „În zadar am ocărât leul, crezînd că a mîncat catârul!” De atunci, leul s-a numit „Iordan” şi a petrecut în mănăstire lângă stareţ încă cinci ani.

Când a venit vremea ca sfântul Gherasim să se mute la Domnul, leul nu se afla prin preajmă. Fraţii au îngropat aşadar trupul stareţului, fără ca leul să ştie. Venind în lavră, leul îl căuta pe iubitul lui părinte. Chiar şi după ce călugării i-au spus că stareţul s-a dus către Domnul, fiara continua să-l caute răcnind, mult mâhnindu-se de lipsa acestuia.

Neputând să-i aline strigarea, fraţii l-au luat pe leu şi l-au dus la locul în care l-au îngropat pe stareţ. Văzând leul pe ceilalţi părinţi plângând deasupra mormântului, se bătea şi el cu capul de pământ, mugind de jale. Apoi îndată a murit el deasupra mormântului. Prin aceasta, Dumnezeu a vrut să descopere sfinţenia părintelui Gherasim în viaţă şi după moarte, şi nu faptul că leul ar fi avut suflet cuvântător, întocmai ca oamenii. Se ştie de altfel că înainte de cădere, animalele ascultau de Adam şi Eva şi le erau supuse cu blândeţe.

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.