Cum să faci săpun cu cafea – delicat, elegant, spumos!

Săpunul cu cafea este foarte delicat și elegant. Contrar așteptărilor, face foarte multă spumă.

Dacă vă place aroma de cafea, veți îndrăgi acest săpun de la prima utilizare.

Cum sa faci sapun cu cafea - delicat, elegant, spumos!

Cum sa faci sapun cu cafea – delicat, elegant, spumos

Metoda de preparare este la rece. Cu alte cuvinte: rapidă și simplă – chiar și pentru începători.

Pentru a face săpun în casă aveți nevoie un cântar cu precize, de un termometru, de mănuși și ochelari de protecție.

Ingredientele se pot procura de la magazinele naturiste.

SĂPUN CU CAFEA – REȚETĂ

INGREDIENTE

• 230 g de cafea fiartă și congelată
• 104 g de sodă caustică sau leșie
• 225 g de ulei de cocos solid
• 150 g de unt de shea
• 75 g de unt de cacao
• 150 g de ulei de măsline
• 150 g de ulei de tărâțe de grâu sau orez
• 1 linguriță de zaț de cafea
• opțional: 11 g de uleiuri parfumate

MOD DE PREPARARE

Cântăriți toate ingredientele înainte de a vă apuca de rețetă.

Cu o seară înainte de a face săpunul, pregătiți cafeaua.

Trebuie să faceți o cafea mai concentrată, din 2 linguri de cafea la 1 cană de apă. Păstrați 1 linguriță de zaț, pe care o veți adăuga la final.

Se poate lăsa la infuzat 10-60 de minute.

Cafeaua fiartă și răcorită se toarnă apoi în tăvița pentru cuburi de gheață a congelatorului.

Se dă în congelator și se lasă la înghețat.

Așa trebuie să procedați cu orice fel de ingrediente speciale adăugați într-un săpun (lactate, piureuri, gel de aloe vera).

Cafeaua trebuie amestecată cu leșia. Din acest motiv, dacă nu o congelați, se va opări din cauza temperaturii mari a sodei caustice.

Va căpăta un miros de ars neplăcut.

A doua zi, când sunteți gata de rețetă, începeți prin a pune uleiurile și grăsimile la topit.

Puneți untul de shea, untul de cacao, uleiul de cocos, uleiul de măsline și uleiul de tărâțe într-o cratiță.

Așezați cratița pe aragaz. Topiți uleiurile la foc mic.

Între timp, pregătiți leșia. Echipați-vă cu mănuși și ochelari protectori. Deschideți geamurile dacă sunteți înăuntru.

Cântăriți cuburile de gheață. Puneți-le într-un bol înalt. Adăugați soda caustică treptat și amestecați.

Amestecați cu o lingură ușor, fără să împroșcați. Pe măsură ce amestecați, leșia se înfierbântă, soda caustică se dizolvă iar cuburile de gheață se topesc.

Când uleiurile s-au topit complet, turnați-le într-un bol încăpător.

Lăsați-le să se răcorească puțin. Temperatura lor nu trebuie să aibă peste 60 de grade Celsius.

Adăugați uleiurile parfumate dacă folosiți.

Adăugați apoi soluția de leșie și cafea, trecând-o printr-o sită.

Începeți să amestecați cu un tel câteva minute, până când compoziția se îngroașă.

Fiind bogată în uleiuri grase, compoziția se saponifică repede. De aceea nu este nevoie să folosiți un blender vertical.

Verificați temperatura. Dacă compoziția are 40 de grade Celsius, este în regulă. Nu trebuie să fie mai mare.

Adăugați la final zațul de cafea. Dacă puneți mai mult de 1 linguriță este posibil să fie prea abraziv.

Amestecați bine și turnați compoziția în forma pregătită pentru săpun.

Poate fi o formă dreptunghiulară din silicon sau orice altă formă preferată.

Înveliți recipientul cu un prosop.

REȚETE SIMILARE

Săpun natural cu miere și ovăz
Săpun de casă din ulei de măsline, miere, mușețel și gălbenele
Cum să faci săpun din câteva frunze de aloe vera
Săpun natural cu tărâțe și pelin, pentru ten sensibil și gras, predispus la coșuri și infecții

Lăsați săpunul în formă până când se solidifică. Poate dura o zi.

Când s-a întărit, scoateți-l din formă și tăiați-l bucăți.

Săpunurile trebuie să stea la uscat 4-6 săptămâni.

Înainte de a-l folosi este important să testați pH-ul săpunului.

Săpunul cu cafea pregătit după această rețetă face multă spumă. Este în același timp foarte cremos, emolient și hidratant.

Sursă articol: Elly’s Everyday Soap Making, How to make cold process coffee soap – a luxurious recipe with shea butter and cocoa butter: https://www.ellyseveryday.com/ellys-everyday-blog/cold-process-coffee-soap-recipe

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.