Ceaiul care alungă răceala și gripa – din ghimbir, ceapă, usturoi și scorțișoară

Împotriva gripei și răcelii trebuie să luptăm cu arme naturale. Cele mai eficiente sunt ghimbirul, ceapa și usturoiul.

Toate ingredientele folosite la rețeta de ceai de mai jos sunt cunoscute pentru efectele lor antimicrobiene, antivirale, antiinflamatoare și imunostimulatore.

Ceai pentru raceala si gripa

Ceai pentru raceala si gripa: Jcomp – www.freepik.com

Ceaiul care alungă răceala și gripa – rețetă 

Ingrediente

  • ½ deget de rădăcină de ghimbir
  • 1 ceapă roșie
  • 4 căței de usturoi
  • 2 batoane de scorțișoară
  • 1 litru de apă

Mod de preparare

Puneți o cratiță cu apă pe foc.

Între timp, decojiți cățeii de usturoi și tăiați-i bucăți mici. Îndepărtați cojile de deasupra de pe ceapă (doar cele de deasupra, nu toate) și spălați-o bine. Tăiați-o apoi în patru.

Tăiați și ghimbirul cubulețe sau felii.

Când apa a început să clocotească, adăugați bucățile de ceapă și ghimbir, usturoiul și batoanele de scorțișoară rupte în două.

Puneți capacul pe cratiță și lăsați ingredientele să fiarbă timp de 5 minute. Completați cu încă 1 cană de apă și mai lăsați încă 5 minute la fiert.

Adăugați apoi încă 1 cană cu apă și mai lăsați 5 minute să fiarbă.

După aceste operațiuni, ceaiul pentru răceală este gata.

Ctește și – Cum să „scurtcircuitezi” o răceală de la primele semne

Strecurați-l și lăsați-l să se răcorească. Adăugați sucul stors de la lămâie. Îndulci la final cu miere.

Amestecați bine să se dizolve mierea și turnați ceaiul într-un termos pentru a-l păstra cald.

Dacă răceala este deja instalată și aveți simptome puternice, puteți consuma toată cantitatea de ceai pe parcursul unei zile.

Beneficiile ingredientelor

Rădăcina de ghimbir este folosită în medicina tradițională pentru dureri, greață, vărsături și simptome de răceală.

Până în prezent au fost izolați circa 100 de compuși din ghimbir cu proprietăți antioxidante, antimicrobiene, antiinflamatoare și analgezice.

Potrivit unei recenzii din 2015, ghimbirul previne răcelile, calmează durerile în gât, reduce congestia, inflamațiile, amețeala și migrenele. Este antiviral, antibacterian, imunostimulator, antitusiv, antipiretic (scade febra) și antispasmodic.

Usturoiul este unul din cei mai buni agenți antimicrobieni naturali. Efectele sale se datorează conținutului de alicină. Consumul de usturoi poate reduce severitatea simptomelor de răceală și gripă.

Poate fi folosit și preventiv, întrucât împiedică instalarea bolii.

Potrivit studiilor, consumul regulat de ceapă ajută la reducerea riscului de cancer, cataractă, boli vasculare, boli de inimă și daune ADN.

Citește și – Inhalațiile cu oțet ajută la desfundarea nasului și plămânilor în răceală și gripă

Ceapa roșie, în mod deosebit, a demonstrat proprietăți antivirale, imunomodulatoare, antioxidante, antiinflamatoare și anticancerigene. Acestea sunt atribuite în mare parte conținutului bogat în flavonoide.

Scorțișoara este folosită din vechime pentru afecțiunile respiratorii și digestive.

Într-un articol publicat în anul 1899 în „British Medical Journal” se face referire la efectele antiseptice ale scorțișoarei.

Lucrătorii din grădinile cu arbori de scorțișoară din Sri Lanka aveau o imunitate crescută la malarie în anul 1886. Este vorba despre scorțișoara adevărată indiană, care se numește „Ceylon – indiană”.

Acest tip de scorțișoară s-a dovedit de asemenea utilă în gastroenterită, furuncule recidivante, febra tifoidă și virusul gripal care a provocat epidemia de gripă din anul 1891.

Citește și – Ceai antiviral din 3 plante, foarte bun în răceală, gripă și febră

Surse articol:

1. Secretele frumuseții, Infuzie pentru raceala si gripa, remediu natural: https://www.youtube.com/watch?v=gEs4CHS3UWA
2. Nguyen Hoang Anh, Sun Jo Kim, Nguyen Phuoc Long, Jung Eun Min, Young Cheol Yoon, Eun Goo Lee, Mina Kim, Tae Joon Kim, Yoon Young Yang, Eui Young Son, Sang Jun Yoon, Nguyen Co Diem, Hyung Min Kim,1 and Sung Won Kwon, Ginger on Human Health: A Comprehensive Systematic Review of 109 Randomized Controlled Trials, Nutrients. 2020 Jan; 12(1): 157: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7019938/
3. Louisa Richards, Debra Rose Wilson, How ginger can help with a cold, Medical News Today: https://www.medicalnewstoday.com/articles/ginger-for-colds
4. Joann Jovinally, Elaine K. Luo, 11 Cold and Flu Home Remedies, Healthline: https://www.healthline.com/health/cold-flu/home-remedies
5. Ahmed A. Elberry, Shagufta Mufti, Jaudah Al-Maghrabi, Essam Abdel Sattar, Salah A. Ghareib, Hisham A. Mosli, and Salah A. Gabr, Immunomodulatory Effect of Red Onion (Allium cepa Linn) Scale Extract on Experimentally Induced Atypical Prostatic Hyperplasia in Wistar Rats, Mediators Inflamm. 2014; 2014: 640746: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4009127/
6. Charles Graham Grant, Cinnamon in Influenza, Britirh Medical Journal. 1899 Mar 25; 1(1995): 763–764: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2462668/

 

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.