Cum să mănânci mai multe LEGUME într-o zi și să SLĂBEȘTI – 8 idei creative și o mulțime de rețete

O legumă întreagă, care zace de zile bune prin frigider, nu ne atrage în nici un fel. Cel mult ne face să ne gândim în ce mâncăruri o putem folosi.

Scopul creșterii consumului de legume și fructe nu este însă să le folosim în mâncăruri, ci să le servim proaspete, în stare cât mai naturală.

Cum sa mananci mai multe legume zilnic: www.eatthis.com

Pe lângă faptul că ajută la scăderea în greutate, studiile au arătat că un consum de 7 porții sau mai multe de legume pe zi scad riscul de deces cu 42%.

8 rețete dietetice cu legume crude

O legumă tăiată în mod creativ ne poate părea mult mai apetisantă, și cu siguranță va îndemna să o savurăm ca atare, în stare crudă. Același lucru este valabil și pentru fructele proaspete.

Nici nu aveți nevoie de foarte multă imaginație sau efort pentru a pregăti un platou cu legume crude feliate în așa fel încât să fie și ușor de consumat, și gustoase.

1. „Sticksuri” de legume

De pildă, legumele tari și lungi pot fi tăiate șuvițe sau bețe de chibrit (sticks-uri). La acest capitol puteți folosi castraveți, morcovii, ardei grași, dovlecei, zuchinni, gulii. Optați pentru o combinație, ca să fie cât mai multe culori și să vă atragă privirea când treceți pe lângă ele.

Copiilor li se vor părea foarte atractive aceste sticksuri. Din gulii tăiate șuvițe și condimentate puteți obține niște „cartofi pai” dietetici și sănătoși.

“Cartofi prăjiți” din GULIE – o rețetă senzațională

Pentru a le avea mai la îndemână, puneți-le într-un pahar de sticlă transparent și așezați-l pe masa de lucru. Dacă stați multe ore la birou, această strategie vă va permite să luați ocazional câte o astfel de gustare sănătoasă, fără efecte secundare asupra greutății corporale sau a sănătății. 

Dacă vreți să le serviți la micul-dejun sau ca gustare acasă, puneți bețele de legume în pahare umplute pe un sfert cu iaurt sau alt sos dietetic. De asemenea, le puteți așeza pe o farfurie, în jurul unui bol/pahar cu iaurt, hummus, sos sau pateu. Înmuiați și serviți. 

O altă variantă ar fi să tăiați legumele fâșii mai late și să le puneți în caserola pentru serviciu, ca garnitură, alături de o altă mâncare. 

2. „Spaghete” din legume tăiate spirale

Dacă vreți ceva mai sofisticat, cumpărați un feliat special de legume și tăiați legumele sub formă de chipsuri (rondele subțiri) sau spirale. Din dovlecei cruzi puteți obține „spaghete” dietetice. Folosiți un sos natural de roșii bine condimentat.

„PASTE” din DOVLECEI și MORCOV, cu sos de roșii și nuci – rețetă fără foc

“Spaghete” din DOVLECEI – o alternativă sănătoasă pentru pastele din comerț

3. „Chipsuri’ de legume crude

Conopida și broccoli pot fi și ele consumate crude. Desfaceți-le buchețele cât mai mici și masați-le cu puțin ulei de măsline, sare și mirodenii. Vor arăta ca niște chipsuri.

Chipsuri sănătoase de BROCCOLI – rețetă + beneficii

Chipsuri de SFECLĂ la cuptor

Conopida poate fi de asemenea folosită în loc de orez (călită cu ceapă și turmeric în tigaie), sau la prepararea de blaturi dietetice, fără făină.

Cu ce putem înlocui PÂINEA la micul-dejun, și nu numai

MINI-PIZZA dietetice, cu blat de CONOPIDĂ

PIZZA cu blat de CONOPIDĂ (video) – dietetică, fără făină

4. Felii de legume în loc de felii de pâine

Folosiți legumele în loc de pâine dacă vreți să pierdeți în greutate scăzând aportul de calorii și carbohidrați. Cum? Serviți rondele de dovlecel, castravete sau vinete pentru tartine și sandviciuri vegetale.

Rețetă: PATEU din SEMINȚE, servite pe legume

5. Frunze de salată în loc de lipii din făină

Folosiți frunze de salată verde în loc de lipii (sub formă de rulouri).

Rețetă: LIPIE cu LEGUME, de post

6. Rulouri de legume

Tăiați dovlecei sau castraveți felii lungi cât mai subțiri. Ungeți-le cu cremă de brânză, pateu de somon sau alte umpluturi și rulați-le. Fixați rulourile cu scobitori. 

RULOURI de SALATĂ verde cu PATEU din SEMINȚE și legume 

RULOURI de CASTRAVEȚI cu cremă de TOFU

RULOURI de VINETE – rețetă cu efecte anticancerigene

RULOURI din CASTRAVEȚI cu AVOCADO – o gustare rece pentru zilele de vară

7. Legume crude umplute

Roșiile, ardeii grași și andivele pot fi umplute cu diverse compoziții – de brânză, pastă de semințe, migdale sau nuci, pateuri naturale etc. Tăiați castraveți pe lungime, scobiți-i în interior și umpleți cu cremă de brânză și mărar sau alte compoziții.

ROȘII umplute cu pastă de MIGDALE

ROȘII umplute cu pastă de CONOPIDĂ și DOVLEAC

DOVLECEI umpluți cu miez de nucă și măsline

ARDEI umpluți cu TOFU – aperitiv de post „la rece”

ROȘII umplute cu BRÂNZĂ – aperitiv rapid (rețetă cu beneficii)

ARDEI umpluți cu ROȘII și SUSAN – rețetă fără foc

8. Tarte cu legume

Preparați tarte la cuptor cu umplutură de felii de legume și ou. Folosiți rondele de legume diverse pentru prepararea de pizza, lasagna, musaca, tarte la cuptor. Incorporați legume și verdețuri cât mai multe în omlete, chiftele, droburi, brioșe-aperitiv.

MUSACA dietetică, din LEGUME (vinete, dovlecei, roșii)

BUDINCĂ de DOVLECEI și BRÂNZĂ

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.