Chivotul Legii cu cele Zece Porunci primite de Moise a fost descoperit, potrivit unui document secret al CIA declasificat. Unde se află

Chivotul Legii este unul din cele mai misterioase și intrigante artefacte pentru arheologi și cercetători. S-au făcut chiar și filme și animații după scenariul biblic.

Documente secret ale CIA atrag momentan atenția asupra acestui subiect. Informațiile din aceste fișiere susțin că acest chivot ar fi fost descoperit în realitate.

A fost gasit chivotul Legii

A fost gasit chivotul Legii: Business Today

Potrivit detaliilor din Vechiul Testament, Chivotul Legământului a fost construit de israeliți la scurt timp după ieșirea din Egipt, undeva prin secolul al 13-lea î.Hr. Toate detaliile legate de dimensiunea, materialul și forma chivotului au fost primite de Moise direct de la Dumnezeu. Ulterior, prorocul ar fi așezat cele zece porunci în interiorul chivotului.

Chivotul Legii era un cufăr din lemn, frumos împodobit și placat cu aur, care în perioada biblică purta cele două Table ale Legii divine, pe care Moise le-a primit de la Dumnezeu.

Leviții erau preoții funcționari care purtau Chivotul Legii în perioada peregrinării poporului israelit prin pustie. După ce au ajuns în Țara Făgăduinței (Canaan), Chivotul a fost păstrat la Silo. Acesta era scos și purtat în timpul luptelor duse de poporul israelit, pentru biruință și ocrotire.

Regele David este cel care a dus Chivotul Legii la Ierusalim. Însă cel care l-a așezat în Templu a fost fiul său – regele Solomon, care a și construit Templul.  Acesta reprezenta simbolul prezenței lui Dumnezeu în mijlocul poporului. Chivotul Legii a dispărut în timpul jefuirilor babiloniene asupra Ierusalimului, în anul 586 î.Hr.

Unii istorici sunt de părere că artefactul ar fi fost inițial păstrat în Sfânta Sfintelor, locul cel mai tăinuit dinăuntrul Cortului Vechiului Templu al Ierusalimului, înainte ca acesta să dispară.

Există o legendă potrivit căreia Chivotul a fost dus în Etiopa și se află momentan într-o biserică locală. Încă nu există dovezi cu privire la existența unui astfel de cufăr. Însă documentele declasificate de la CIA în 2000 susțin că acesta a fost descoperit în anul 1988.

Document declasificat CIA despre Chivotul Legii

Document declasificat CIA despre Chivotul Legii: DailyMail.co

Serviciul secret extern al SUA a efectuat experimente în anii ‘80 cu persoane care pretindeau că au abilități mentale de a obține informații despre obiecte, evenimente sau persoane aflate la distanță.

Raportul detaliează unul din aceste teste în care unul din vizualizatorii de la distanță a primit coordonate pentru a localiza o țintă. Acesta ar fi văzut Chivotul Legii în Orientul Mijlociu, deși nu i s-a spus care este ținta căutată.

Potrivit vizualizatorului de la distanță, ținta identificată (chivotul) este din lemn, aur și argint și este decorat cu un înger cu șase aripi (serafim). Are forma unui sicriaș, iar înăuntrul său se mai găsește un recipient.

Vizualizatorul a localizat obiectul într-un loc ascuns, întunecos și umed din Orientul Mijlociu și a văzut oameni din zonă vorbind în limba arabă.

Raportul a fost declasificat și făcut public în anul 2000.

Surse articol: Daily Mail / Britannica

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.