Scandal în Marea Britanie: O școală primară nu mai vrea să sărbătorească Paștele la biserică, din respect față de cultura „diversității”. Ce spune directoarea școlii
Religia în școli a fost și va fi în continuare un subiect care generează multe controverse. Un scandal recent tocmai a izbucnit în Regatul Unit.
Mai multe școli primare din Marea Britanie sunt acaparate de curentul noilor tendințe în materie de gen și spiritualitate.

O scoala din UK renunta la celebrarea Pastelui la biserica locala: BBC
O școală tocmai a anunțat că nu va mai celebra Paștele după tradiție, la Biserica locală. Conducerea a invocat motive care țin de respectarea „diversității”.
Școală primară din UK renunță la celebrarea Paștelui la biserica locală
Sărbătorile Pascale nu mai reprezintă un punct de interes pentru generația actuală. Tradițiile sunt discreditate, iar cei care vor să le urmeze sunt prigoniți.
Școala primară Norwood din Eastleigh, Hampshire a anunțat că anul acesta (2025) va anula parada și serviciul religios de Paște la biserica locală.
Imediat au început să apară critici și chiar proteste, unii considerând decizia școlii ca fiind „rușinoasă”.
Paștele va fi celebrat prin alte activități
Purtătorul de cuvânt al școlii a declarat că Paștele va fi sărbătorit în continuare, dar nu la Biserică, din dorința de a „respecta diversitatea religioasă a elevilor”.
Sărbătorile Pascale vor fi marcate la școală prin diferite activități și evenimente culturale, însă nu religioase. Școala l-a asigurat pe pastor că elevii vor avea în continuare acces la informații despre religia creștină.
„Pentru a fi clar, sărbătorim Paștele în școală. Ca în cazul altor festivaluri religioase, copiii continuă să învețe și să sărbătoarească Paștele pe plan educațional în lecțiile noastre”.
Școala nu are afiliații religioase și vrea să încurajeze „incluziunea”
Școala nu are afiliații religioase, motiv pentru care vrea ca toți copiii să poată participa la celebrarea Paștelui.
Potrivit școlii, hotărârea a fost luată prin consultare cu părinții elevilor, care au fost de acord.
„S-au făcut modificări în consultare cu forumul nostru de părinți și am primit multe mesaje pozitive cu privire la aceastea”.
Unul din părinți a declarat pentru BBC că școala Norwood este extrem de incluzivă: „Sunt atât de mulți oameni din atât de multe medii, etnii și religii diferite”.
Reacții critici la o decizie discriminatorie
Scrisoarea pe care profesorul director Stephanie Mander a trimis-o părinților a generat numeroase discuții aprinse pe platforma de socializare X.
Dra. Mande a explicat că decizia școlii a fost luată „în spiritul incluziunii și al respectului pentru diversele credințe religioase reprezentate”.
Aceasta a mai spus că școala se angajează să promoveze un mediu în care fiecare copil să se simtă respectat și apreciat, indiferent de orientarea sa religioasă.
Atmosfera inclusivă pe care și-au propus să o creeze presupune excluderea serviciilor religioase pascale la biserica locală.
„Liderii vor să șteargă rădăcinile creștine ale Marii Britanii”
Între vocile critice s-a numărat și fostul ministru de interne Suella Bravermann, care a subliniat importanța valorilor tradiționale religioase.
„Aceasta nu este incluziune, ci cedare culturală. Rădăcinile creștine ale Marii Britanii sunt șterse de liderii fără coloană vertebrală” în păstrarea lucrurilor de valoare.
O altă critică importantă a venit din partea fostului parlamentar și lider al Partidului Muncitorilor din Marea Britanie. George Galloway a declarat:
„Anularea Paștelui în orice școală din Marea Britanie este complet inacceptabilă, iar guvernul trebuie să clarifice acest lucru”.
Sursă articol: BBC