50% din lemnul defrișat legal din România ajunge în sobele românilor, în loc să fie valorizat în industrie. Când începe programul rabla pentru sobe și în ce județe vor beneficia
Un procent de circa 50% din lemnul tăiat din pădurile din România este dat pe foc, la propriu. Sunt peste 3 milioane de gospodării care se încălzesc cu lemne.
Programul Rabla demarează în luna aprilie 2025, însă va fi implementat doar în anumite zone.

50% din lemnul taiat in Romania ajunge in sobele romanilor
Tăierile de lemn pentru sobe – pierderi masive pentru economia națională
Este greu de crezut că unele gospodării încă se încălzesc cu lemne. Potrivit unui membru al Grupului pentru Dialog Forestier, un procent de aproape 50% din lemnul tăiat în mod legal în România ajunge în sobele românilor.
Acest fapt reflectă o necesitatea urgentă pentru locuințele din mediul rural, anume producerea de căldură în mod tradițional.
Bogdan Popa vede acest lucru ca pe o realizare, în sensul că România reușește să acopere nevoia de căldură din resurse proprii. Pe de altă parte, consideră că încălzirea cu sobe consumă foarte mult lemn, care ar putea fi utilizat în industrie.
Lemnul ars afectează clima
Un alt aspect îngrijorător ține de consecințele pe care arderea de lemn în sobe le are în ceea ce privește schimbările climatice.
În 2023 au fost tăiați circa 18 milioane de metri cubi de lemn din păduri. 9 milioane din aceștia au fost repartizați gospodăriilor rurale pentru nevoia de încălzire.
Adrian Băban, un alt membru al Grupului pentru Dialog Forestier, spune că aceste date indică un volum foarte mare de lemn ars în sobe în intervalul rece. Acest flux mare de lemn de foc reprezintă un semnal important referitor la modul în care se încălzesc încă multe case din țară.
Surprinzător: multe case din mediul urban se încălzesc cu lemne
Nu doar casele din mediul rural au nevoie de lemn pentru încălzire, ci și unele localități mici din spațiul urban. Este surprinzător că pe lista celor din urmă se găsesc și case din București.
Mircea Ferchet, ministrul Mediului, consideră că încălzirea cu lemn a multor locuințe duce la pierderea unor specii de lemn valoroase și implicit la pierderi economice substanțiale. Cel mai mult are de suferit industria mobilei.
Programul rabla pentru sobe – ce județe beneficiază
Ministrul Mediului este de părere că investițiile în sobe eficiente din punct de vedere energetic trebuie urgentate. În anul 2025 a fost inițiat programul Rabla pentru sobe, care are un buget de circa 500 de milioane de lei.
Programul constă în achiziționarea unor sobe mai eficiente, care consumă mai puțin lemn. Statul acoperă 70% din cheltuieli, în limita de 10.000 de lei. Bugetul Administrației Fondului pentru Mediu urmează să fie aprobat.
Momentan, doar 27 de județe din zona montană vor beneficia de programul rabla pentru sobe:
– Alba
– Arad
– Argeș
– Bacău
– Bihor
– Bistrița Năsăud
– Buzău
– Caraș Severin
– Cluj
– Covasna
– Dâmbovița
– Gorj
– Harghita
– Hunedoara
– Maramureș
– Mehedinți
– Mureș
– Neamț
– Prahova
– Satu Mare
– Sălaj
– Sibiu
– Suceava
– Timiș
– Vrancea
– Vâlcea