Experții avertizează – Nu folosiți CREMELE cu ESTRADIOL mai mult de 4 săptămâni!

Experții din cadrul Agenției Europene a Medicamentului (European Medicines Agency’s Pharmacovigilance Risk Assessment Committee – PRAC) avertizează cu privire la utilizarea cremelor concentrate care conțin estradiol (0,01%).

Mai exact, aceștia recomandă un singur tratament, care nu trebuie să depășească 4 săptămâni.

Creme cu estradiol – avertismente

Cremele cu estradiol – avertismente și efecte secundare

Această restricționare are drept scop reducerea riscului de apariție a efectelor secundare grave asociate cu dozele mari de estradiol, precum:

– formarea de cheaguri de sânge
– declanșarea de accidente vasculare cerebrale
– apariția unor tipuri de cancer

Chiar dacă nu este ingerat pe cale orală, estradiolul din cremele cu aplicare intravaginală pătrunde în corp și ajunge în fluxul sanguin. Studiile au arătat că la femeile postmenopauzale care au folosit aceste creme, nivelul de estradiol din sânge era mai mare decât la femeile postmenopauzale care nu au folosit aceste produse.

Avertismentul privind utilizarea cremelor cu estradiol într-o singură rundă de tratament de maxim 1 lună va fi trecută pe prospectul și ambalajul produselor.

Pentru mai multă siguranță, producătorii vor redimensiona flaconul de cremă cu estradiol, astfel încât acesta să nu conțină mai mult de 25 g de cremă. În acest fel se urmărește prevenirea utilizării cremei peste doza sau limita recomandată.

Pentru ce sunt folosite cremele cu estradiol?

Cremele cu estradiol sunt folosite în special de femeile aflate în perioada de postmenopauză, pentru reducerea simptomelor de atrofie vaginală.

Citește și 10 sfaturi esențiali pentru femeile la MENOPAUZĂ – dr. Mihaela Bilic

Atrofia vaginală este cauzată de scăderea nivelului de estrogen la femei în perioada menopauzei. Ea înseamnă subțierea celulelor care căptușesc vaginul și uretra, fenomen care duce la o serie de simptome neplăcute, precum uscăciune vaginală, mâncărimi, și la un risc crescut de infecții vaginale și urinare.

Cremele cu estrogen sunt considerate un tratament eficient pentru refacerea celulelor mucoasei vaginale și ameliorarea vaginitei atrofice. Estrogenii folosiți extern, pe cale vaginală sau pe piele, sunt absorbiți în fluxul sanguin și pot cauza câteva din efectele secundare pe care le provoacă estrogenul administrat oral.

Estrogenul circulant poate stimula creșterea celulelor ductale din sân și a celulelor endometriale din uter, mărind astfel riscul de cancer mamar și endometrial.

Citește și ESTROGENUL poate crește riscul de CANCER – când și de ce

Un semn alarmant de cancer uterin este sângerarea vaginală anormală. Mergeți la medic dacă în urma utilizării unei creme cu estradiol ați început să aveți sângerări vaginale.

Sfatul final este să folosiți estrogeni sintetici (orali sau externi) pe perioadele cele mai mici cu putință, în dozele cele mai mici, și doar la nevoie!

Surse:

1. Mayo Clinic, Estrogen (Vaginal Route): https://www.mayoclinic.org/drugs-supplements/estrogen-vaginal-route/description/drg-20069459
2. Troy Brown, EU Panel: Don’t Use Estradiol Creams for Longer Than 4 Weeks, Medscape: https://www.medscape.com/viewarticle/919501

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

[bws_google_captcha]