📅 Actualizat la: 17 octombrie 2022
Am găsit o rețetă interesantă de biscuiți sau crackers din păstârnac, alune și semințe. Combinația este cu totul inedită.
Biscuiții au o aromă plăcută, sunt foarte sățioși și buni pentru digestie.

Pot fi consumați la micul dejun ca atare, sau cu unt, gem, ceai, cafea etc. Sunt foarte practici și hrănitori încât pot fi luați și la serviciu sau la școală de cei mici.
Biscuiți din păstârnac și semințe – rețetă
Păstârnacul este înrudit cu morcovul, pătrunjelul, mărarul și țelina. Rădăcina este suculentă și dulce. Conține fibre solubile și insolubile care ajută la reducerea colesterolului din sânge, la combaterea constipației și obezității.
Păstârnacul este bogat în antioxidanți: falcarinol, falcarindiol, panaxadiol și metil-falcarindiol.
Acești compuși au proprietăți antiinflamatoare, antifungice și anticancerigene.
Conțin de asemenea Vitamina C, vitamine din complexul B și minerale esențiale, precum fier, cupru, calciu, potasiu, fosfor și mangan.
Ingrediente
• ½ cană de păstârnac ras
• 1 cană de semințe de floarea-soarelui
• ½ cană de alune de pădure
• ¼ cană de semințe de in
• 1 linguriță de suc de lămâie
• 1 linguriță de cimbru
• ¼ linguriță de sare
Preparare
Aprindeți cuptorul și lăsați-l să se încingă la 200 de grade Celsius sau 180 C cu ventilator.
Decojiți rădăcina de păstârnac și dați-o pe răzătoare într-un bol. Puneți miezul de floarea-soarelui în blender împreună cu alunele și semințele de in.
Mixați la viteză mare până când acestea se mărunțesc. Puteți măcina grosier semințele de in prin râșnița electrică de cafea.
Adăugați păstârnacul ras, sucul proaspăt stors de la lămâie, sarea și cimbrul. Amestecați cu mâinile pentru a obține un aluat cât mai omogen.
Așezați o foaie de copt pe masă. Puneți alatul. Acoperiți-l cu o altă foaie de copt și rulați-l într-o formă dretunghiulară, puțin grosuță, cu ajutorul unui sucitor. Luați foaia de deasupra și tăiați aluatul în pătrățele.
Mutați biscuiții cu tot cu foaia de dedesubt într-o tavă. Introduceți-o în cuptor și lăsați biscuiții să se coacă în jur de 12 minute. Luați-i pe cei de pe margini care s-au făcut, și mai lăsați-i 5 minute pe ceilalți.
După ce s-au copt, lăsați biscuiții să se răcească, apoi păstrați-i într-o cuie în frigider. Rezistă foarte bine la rece o săptămână.
Surse articol:
1. Nirvana Cakery, Hana, Parsnip and thyme grain free crackers: https://nirvanacakery.com/parsnip-and-thyme-grain-free-crackers/
2. Nutriton and You, Parsnip: http://www.nutrition-and-you.com/parsnips.html




