Covrigi turcești cu susan, făcuți în casă – cu doar 20 ml de ulei!
Dacă vă opriți deseori la covrigărie sau patiserie în drum spre serviciu, avem o veste bună. Am găsit o rețetă simplă de covrigi pe care vă recomand să o încercați.
Aluatul este ușor de făcut, iar covrigii foarte reușiți. Mi-a plăcut această rețetă deoarece nu se folosește mult ulei, ci doar 1-2 linguri.
Acesta este un mare avantaj față de covrigii din patiserii, care abundă în grăsimi, nu de cea mai bună calitate.
Acești covrigi se fac după o rețetă din Istanbul, de aceea se numesc covrigi turcești. Cei care merg în Turcia îi vor vedea pe toate străzile.
Se numesc Sumit și sunt făcuți ac dintr-un aluat simplu cu făină, apă, ulei și drojdie. Au un interior fraged și o crustă delicioasă din susan.
Pot fi serviți ca gustare, sau ca mic-dejun – dacă îi tăiați și îi ungeți cu unt, gem, pate sau alte paste tartinabile.
Covrigi turcești – rețetă
Ingrediente
• ½ kg de făină
• 20 g de drojdie proaspătă
• 20 g de ulei
• 15 g de zahăr
• 5 g de sare
• 250 ml de apă
• 200 g de semințe de susan
• 2 linguri de miere
• 30 g de apă
Mod de preparare
Cerneți făina într-un bol încăpător. Adăugați sarea și amestecați bine. Într-un bol separat, dizolvați drojdia cu 3 lingurițe de apă. Adăugați zahărul, omogenizați și turnați compoziția în bolul cu făină. Adăugați apa și începeți să frământați. Spre final se incorprează uleiul.
Frământați bine aluatul pe masa de lucru, circa 5-10 minute, până devine elasic. Se rulează apoi într-un sul și se taie în 12 bucăți egale. Se ia fiecare bucată și se modelează sub forma unei bile. Acoperiți bilele și lăsați-l în repaos 10 minute.
Amestecați într-un bol apa cu mierea, până se dizolvă complet. Luați câte o bilă de aluat și modelați-o cu palmele pe masă într-un șnur lung. Puneți-l în două, apoi răsuciți-l și uniți capetele. Astfel veți obține un covrig.
Mai simplu este să faceți covrigii fără răsucire, ca în imagine. Dar voi procedați după cum vă este mai ușor sau după aspectul pe care vreți să-l obțineți.
Puneți semințele de susan pe o farfurie de ciorbă. Covrigii formați se trec mai întâi prin castronelul cu apă și miere, apoi prin susan.
Așezați covrigii în tava cuptorului, tapetată cu hârtie de copt, la o distanță suficientă unul de altul. Acoperiți-i cu o folie și lăsați-i la crescut circa un sfert de oră.
Dați apoi tava în cuptorul preîncălzit la 190 de grade Celsius, pentru 20-30 de minute. Sunt gata când s-au rumenit.
Rețete similare
Pe site-ul nostru puteți găsi și alte rețete de covrigi, pe care vă recomand să le încercați:
Covrigi pentru diabetici din 2 ingrediente – fără făină!
Covrigi moi fără făină – diabet, keto
Covrigi turcești cu brânză și susan – ușor de făcut în casă
Turtițe și covrigi din făină integrală – rețetă cu beneficii
Sursă rețetă: Alina Cuisine, Covrigi turcești cu susan / turkish pretzels with sesame: https://www.youtube.com/watch?v=AZFrPDYZV58&ab_channel=AlinaCuisine