Înghețată de ciocolată, 100% vegetală – fără zahăr

Ori de câte ori ai câteva banane trecute în frigider, taie-le rondele și bagă-le într-o pungă sau caserolă în congelator. Vei putea face din ele înghețată oricând dorești!

Bananele congelate se transformă într-o cremă fină, care arată exact ca înghețata. Poți adăuga diverse alte ingrediente pentru a obține arome și texturi diferite.

Inghetata din ciocolata

Imagine cu titlu sugestiv: Inghetata din ciocolata

Dacă îți place înghețata de ciocolată, pune cacao și câteva nuci sau alune. Acest tip de înghețată este nu doar foarte ușor de făcut, ci și sănătos. Nu conține zahăr adăugat, ci doar dulceața din fructe.

Nu conține lactate sau ouă. Este un desert potrivit pentru cei care au diferite intoleranțe. Poate fi dat și copiilor. În cazul lor este indicat să folosiți pudră de roșcove (carob) în loc de cacao.

Rețete similare

Pe site-ul nostru puteți găsi și alte rețete de înghețată fără zahăr, pe care le puteți încerca:

Înghețată slabă în calorii și grăsimi, din iaurt grecesc – fără zahăr!
Cum să faci înghețată din banane, fără zahăr, ouă, lactate – 4 variante delicioase!
Înghețată de ciocolată fără zahăr, ouă sau lactate animale – desert sănătos

Inghetata din ciocolata

Înghețată de ciocolată, 100% vegetală – fără zahăr

Ingrediente
  

  • 2 banane congelate
  • 3 linguri de pudră de cacao (sau de roșcove)
  • 1 lingură generoasă de unt de arahide
  • 1 lingură de miere (sau după gust)
  • extract de rom (opțional)

Mod preparare rețetă
 

  • Bananele congelate se pun în vasul blenderului împreună cu untul de arahide, pudra de cacao și mierea.
  • Pulsați de câteva ori pentru ca bananele să înceapă să se mărunțească. Mixați apoi câteva secunde, până când ingredientele se transformă într-o cremă fină.
  • Înghețata este gata. Se servește imediat. Dacă vă rămâne, o puteți pune în congelator, într-o caserolă. Când o scoateți va trebui să o mixați din nou în blender.

Notă

Puteți servi această înghețată în cupe sau boluri, cu lingurița. Sau o puteți pune în vafe (se găsesc de cumpărat).
Decorați-o cu ciocolată rasă, bucăți de nuci sau alune prăjite. 
Sursă articol: Cucina e delizia, Prova questo gelato snickers sano: https://www.instagram.com/p/C7mUO2tIDr1/

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.