Probiotic natural, ieftin, românesc – rețetă simplă

Probioticele au un rol important în protejarea sănătății. Dat fiind că aproape 80% din imunitatea noastră se fabrică în intestin, probioticele sunt un fel de antidot al îmbolnăvirilor de tot felul.

Probioticele sunt implicate în prima și ultima linie de apărare a organismului. Nu doar că ne apără de boli, dar ajută și la vindecarea bolilor, inclusiv a cancerelor.

Probiotic natural, ieftin, romanesc

Probiotic natural, ieftin, romanesc: WILLPOWER STUDIOS

Intestinul nostru este populat de numeroși microbi buni și răi. Microbii buni trebuie să fie în număr mai mare decât cei răi. Aceștia sunt esențiali pentru digerarea alimentelor și absorbția nutrienților din ele.

Degeaba mâncăm sănătos dacă organismul nu are suficiente probiotice pentru a duce nutrienții în celule.

Alimente care hrănesc microbii patogeni din intestin

Trebuie să știm că unele alimente „hrănesc” în mod nedorit bacteriile rele din intestin. Zahărul, excesul de sare, alimentele procesate și rafinate, produsele fast-food și modificate genetic fac microbii răi „fericiți”.

Cu cât mai mult alimentezi acești microbi prin ceea ce mănânci, cu atât mai mult vor cere pentru a supraviețui.

„Dacă ai mai mulți microbi răi în intestin, ei sunt în mod constant flămânzi și generează pofte alimentare pentru alimentele pe care ei le vor”.

V-ați întrebat de ce nu poftiți niciodată fructe, morcovi sau verdețuri, ci doar zahăr, dulciuri și produse nesănătoase? Pentru că acestea sunt poftele microbiomului vostru. Ele arată din ce este alcătuit microbiomul.

Citește și – Probioticele – beneficii uimitoare, care depășesc sănătatea intestinală

O metodă simplă de a înfometa bacteriile rele din intestin este să renunțăm la zahăr și la alimentele procesate.

Alimente care hrănesc flora intestinală benefică

Acum, cum putem hrăni microbii buni din intestin? Cu alimente bogate în fibre, prebiotice, enzime. Legumele, fructele, semințele, nucile și cerealele integrale sunt cea mai bună alegere pentru un microbiom divers și echilibrat.

Luke Coutinho – practicant și antrenor în medicina integrativă din India – ne învață cum să facem un probiotic natural în casă.

Rețeta pe care o recomandă face parte din cultura sa indiană de foarte mult timp. Spre deosebire de produsele lactate fermentate care conțin probiotice, acest preparat este 100% natural, fără aditivi sau conservanți chimici.

Luke este împotriva lactatelor, deoarece cele din comerț au estrogeni, hormoni și antibiotice.

Probioticul pe care îl propune se prepară din legume. Mai exact, din sfeclă roșie – o legumă ușor accesibilă la noi. Îl numește „marele probiotic indian”.

Probiotic din sfeclă – rețetă

Ingrediente

• 3-4 sfecle medii (sau morcovi)
• 1 lingură de semințe de muștar
• 1 lingură de sare naturală
• 1 litru de apă

Mod de preparare

Spălați bine sfeclele. Dacă sunt naturale, lăsați și coaja pe ele. Tăiați-le juliene sau bucăți mici.

Luați un borcan de sticlă sau ceramică. Turnați apa. Adăugați sarea și semințele de muștar zdrobite. Amestecați bine și adăugați sfecla tăiată. Puneți capacul sau acoperiți gura borcanului cu o bucată de tifon.

Așezați borcanul pe pervaz și lăsați sfecla să stea la macerat 3-6 zile.

Desfaceți borcanul și amestecați în el ocazional cu o lingură de lemn. După perioada de macerare gustați. Dacă lichidul este acru, înseamnă că este gata. Dacă nu, mai trebuie lăsat la fermentat.

Bucățile de sfeclă pot fi servite ca murături alături de mâncăruri gătite. Zeama se bea ca atare, câte un pahar pe zi.

Citește și – Sfecla murată – mult mai nutritivă decât sfecla crudă sau gătită (+ o rețetă)

Puteți prepara o cantitate mai mare. Se păstrează foarte bine în frigider după ce trece procesul de fermentare.

Un probiotic simplu, ieftin, natural și bun pentru genele noastre românești, nu doar pentru cele indiene! Sfecla abundă la noi, așa că nu ezitați să încercați această rețetă!

Beneficii 

Foarte multe afecțiuni se ameliorează când ne îmbunătățim mirobiomul și funcția intestinului.

Citește și – Cvas de sfeclă roșie – leac pentru bolile de ficat și fiere

Vor dispărea afecțiunile intestinale, problemele pielii, bolile autoimune și tiroidiene, inflamațiile din corp, dificultățile de a pierde în greutate.

Sursă articol: Luke Coutinho, How to make your own powerful probiotic at home: https://www.youtube.com/watch?v=9llOkmbKL3g&ab_channel=LukeCoutinho

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.