Prăjitură cu morcov, fără zahăr (de post)

Prăjitura cu morcov fără zahăr poate deveni un nou desert preferat pentru mulți dintre voi.

Astfel de prăjituri au întotdeauna succes. Sunt dulci, aromate și apetisante.

Prajitură cu morcov, fara zahar (de post)

Prajitură cu morcov, fara zahar (de post)

Dulceața acestei prăjituri nu este dată de zahăr, din fericire. Este îndulcită în mod natural, cu ajutorul unor fructe uscate, precum curmale și stafide.

Un alt avantaj este acela că nu conține ouă sau lactate și poate fi servită în zilele sau perioadele de post.

Morcovii dau umiditatea necesară pentru legarea aluatului, astfel încât să nu fie nevoie de ouă sau alt liant.

Gustul de morcov nu se simte pregnant. Nu este deloc neplăcut. Dar dacă nu vă surâde ideea de a folosi morcovi într-o prăjitură, îl puteți înlocui cu măr ras.

Făina integrală îi dă mai multă densitate și consistență.

Prăjitura are o culoare gălbuie frumoase, de la morcov.

Prăjitură cu morcov, fără zahăr – rețetă

Nr. de porții: 8
Durată totală de preparare: 1 oră

Ingrediente

  • 2 căni de făină integrală
  • 1 linguriță de praf de copt
  • 1 linguriță de bicarbonat de sodiu
  • ¼ linguriță de sare
  • 1 ¼ căni de apă
  • 1 ¼ căni de curmale tocate mărunt
  • 1 cană de stafide
  • 1 linguriță de scorțișoară
  • 1 linguriță de pudră de ghimbir
  • ½ linguriță de cuișoare măcinate
  • ½ linguriță de nucșoară măcinată
  • ½ cană de morcov ras
  • ½ cană de nuci mărunțite
  • 1/3 cană de suc concentrat de portocale sau ananas

Mod de preparare

Amestecați într-un bol ingredientele uscate: făina, praful de copt, bicarbonatul și sarea.

Puneți într-o crăticioară ingredientele ude sau umede: apa, curmalele tocate și stafidele. Adăugați aici și mirodeniile.

Aduceți amestecul la punctul de fierbere, apoi reduceți focul.

Fierbeți la foc mic pentru 5 minute, amestecând ocazional.

Dați morcovii pe răzătoare într-un bol. Turnați peste ei amestecul fierbinte de mai sus. Omogenizați și lăsați morcovii să se înmoaie, până când lichidul se răcește complet.

Adăugați apoi nucile mărunțite și sucul concentrat. Amestecați bine, apoi incorporați ingredientele uscate.

Omogenizați și turnați compoziția într-o tavă unsă cu puțin ulei și tapetată cu hârtie de copt.

Poate fi o tavă pătrată sau rotundă, dar nu mare.

Coaceți prăjitura de morcov fără zahăr la 190 de grade Celsius timp de 40 de minute.

Poate fi nevoie de mai mult timp, în funcție de cuptor și umiditatea aluatului. Verificați mijlocul prăjiturii cu o scobitoare înainte de a o scoate din cuptor.

Lăsați-o să se răcească de tot, apoi o puteți tăia.

Puteți decora prăjitura cu o glazură de ulei de cocos și miere.

Rețete similare

Prăjitură cu morcov și nucă – rețetă de post

Prăjitură de post cu morcov și măr

Prăjitură cu morcov, de post

Informații nutriționale

Conținut nutrițional per porție:

  • 260 de calorii
  • 51 g de carbohidrați
  • 6 g de fibre
  • 6 g de proteine
  • 6 g de grăsimi
  • 77 mg de calciu
  • 230 mg de sodiu

Rețetă preluată din: Jolinda Kackett, Sugar-Free Vegan Carrot Cake with Whole Wheat Flour, The Spruce Eats: https://www.thespruceeats.com/sugar-free-vegan-carrot-cake-3378190

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.