Supa de legume care îți dă imunitate!

Dieta poate fi o armă puternică împotriva bolilor, dacă știi să o folosești. Astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să fim mai atenți și mai selectivi la alimentele pe care le consumăm.

Produsele așa-zis alimentare din comerț conțin mult prea mulți aditivi pentru a putea fi considerate benefice sau sănătoase.

Supa de legume pentru imunitate

Supa de legume pentru imunitate: KamranAydinovFreepik.com

Ceea ce Dumnezeu a făcut bine omul a stricat. După ce a sfârșit crearea lumii, Dumnezeu a privit spre cele create și a zis că sunt „bune foarte”.

Intervenția umană prin diverse tehnologii a schimonosit această creație perfectă.

Singurele alimente care ne pot hrăni și vindeca sunt alimentele integrale, nemodificate, neprocesate.

În vremea postului, mai mult ca oricând, este important să mâncăm sănătos și natural.

În acest sens vă prezentăm rețeta unei supe care dă organismului mai multă forță și rezistență la boli în sezonul rece.

Lista ingredientelor este destul de lungă, însă diversitatea legumelor folosite este cheia reușitei acestei supe.

Citește și – Supă de conopidă și praz – imunostimulatoare, anticancerigenă

Supă pentru imunitate – rețetă

Durata totală de preparare: 30 de minute
Număr de porții: 4

Ingrediente

  • 1 cană de varză mov sau roșie, tocată mărunt
  • 1 cană de morcov ras
  • 2 căni de varză furajeră (Kale), ruptă bucăți mici
  • 1 cană de apio tăiată cubulețe sau fasole verde
  • 3 căni de buchețele de broccoli
  • 1 cană de roșii tăiate cubulețe
  • ½ cană de suc de lămâie
  • ¼ cană de borș (pentru acrit)
  • 1 lingură de ulei de măsline
  • 6 căni de apă

Condimente și mirodenii:

  • 1 lingură de usturoi zdrobit
  • 1 lingură de ghimbir mărunțit
  • 1 linguriță de turmeric
  • ¼ linguriță de scorțișoară măcinată
  • ¼ linguriță de cayenne (sau boia de ardei iute)
  • sare și piper, după gust

Mod de preparare

Pasul 1

Puneți o cratiță mare pe foc. Adăugați uleiul și apio tocată mărunt. Puneți apoi morcovul, usturoiul și ghimbirul.

Căliți aceste legume timp de 5 minute, pentru a se înmuia puțin.

Pasul 2

Adăugați broccoli și roșiile. Presărați sare, amestecați și căliți-le și pe acestea încă 5 minute.

Pasul 3

Turnați apa și borșul. Puneți capacul pe oală și aduceți la punctul de fierbere.

Pasul 4

Când apa începe să clocotească, dați focul la mic și adăugați turmericul, scorțișoara și cayenne. Puneți apoi sucul de lămâie și amestecați.

Tot acum se adaugă varza roșie și varza furajeră (kale). Amestecați ușor și lăsați legumele să fiarbă circa un sfert de oră, sau până când se înmoaie.

Citește și – Supă rustică de roșii – protejează împotriva cancerului și a bolilor de inimă

Beneficiile ingredientelor

Toate ingredientele folosite la această supă au beneficii pentru sănătatea. Sunt înzestrate cu proprietăți nutritive, imunostimulatoare, antiinflamatoare, detoixifiante și chiar anticancerigene.

De pildă, varza roșie sau mov conține L-glutamină, un aminoacid care ajută la vindecarea țesutului moale de la nivelul intestinului.

Este bogată în calciu, magneziu, fier, vitamina K, acid folic și alte vitamine din grupul B.

În varza roșie se găsesc antocianini, compuși antioxidanți care susțin sistemul imunitar.

Varza furajeră, sau kale, este la rândul ei bogată în antioxidanți și în fibre.

Este o sursă excelentă de vitaminele A și K – alte două susținătoare ale imunității.

Broccoli este plin de nutrienți benefici organismului. Unul din cei mai remarcabili este sulforafanul, un compus bogat în sulf care a demonstrat efecte anticancerigene, antiinflamatoare și imunostimulatoare.

Usturoiul este un antimicrobian de excepție. Are proprietăți antibacteriene, antivirale și antifungice. Sunt peste 160 de afecțiuni în care usturoiul poate fi util.

Turmericul este un antiinflamator dovedit științific, iar ghimbirul este antibacterian, antiviral și antioxidant. Are circa 40 de activități farmacologice.

Scorțișoara combate microbi puternic, precum E. coli. Are efecte antidiabetice și antiinflamatoare. Este benefică pentru creier.

Cayenne este bogat în vitamina C și capsaicină, o substanță care reduce senzația de durere.

Citește și – Supă de năut – benefică pentru reglarea glicemiei, scăderea în greutate și a factorilor de risc cardiovascular

Sursă articol: Recipes.Mercola, Immune-Boosting Vegetable Soup: https://recipes.mercola.com/immune-boosting-vegetable-soup-recipe.aspx

 

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.