Salată de post, din CONOPIDĂ, MERE și NUCI, fără ulei

Articol scris de Ana-Maria Postolache

Cei mai mulți dintre noi suntem robi ai dietelor moderne, bazate pe mâncăruri procesate – termic sau chimic. Foarte rar consumăm fructe, legume și verdețuri proaspete, în starea lor naturală.

Cruditățile ar trebui să constituie un procent mai mare din alimentația noastră zilnică. Hrana vie este incomparabil mai nutritivă și mai sănătoasă decât mâncărurile gătite sau produsele rafinate și procesate pe care le cumpărăm din magazine.

 

Salata de conopida, mere si nuci

 

Hrana vie are atât calități terapeutice, cât și profilactice. Este recomandată în numeroase boli, dar și ca mijloc de întreținere a sănătății și longevității.

La baza tratamentelor celor mai multe boli cronice se află de regulă postul, care presupune abstinența de la mâncăruri grase, grele, sau chiar repaosul alimentar total. De asemenea, terapia cu sucuri crude și consumul de cât mai multe alimente crude, care cresc vitalitatea și tonusul fizic și psihic.

Dieta de hrană vie este ușor de pus în practică, datorită multitudinii de rețete pe care le putem alcătui din legume, fructe, verdețuri, cereale, nuci și semințe.

O astfel de rețetă este salata prezentată aici, publicată în cartea „203 rețete de hrană vie”, a autorilor Mihaela și Mihai Bășoiu. Rețeta poate fi diversificată și adaptată după gust și posibilități.

Salată de conopidă – rețetă

Ingrediente

• 1 cană de conopidă crudă mărunțită
• 1 cană de mere tocate mărunt
• ½ cană de nuci zdrobite
• 1 legătură de pătrunjel
• 2-3 linguri de suc de lămâie
• 2 linguri de miere

Preparare

Spălați conopida și tocați-o mărunt, sau dați-o prin robot. Merele se pot toca și ele mărunt, sau se pot da pe răzătoarea mare. Mezul de nucă se poate mărunți la cuțit, sau la robot.

Amestecați într-un bol conopida crudă, merele, nucile și pătrunjelul spălat și tocat mărunt. Într-un bol separat, amestecați sucul de lămâie proaspăt stors cu mierea de albine. Turnați sosul peste salată și amestecați ușor.

Este indicat să consumați această salată în aceeași zi în care ați preparat-o, deoarece conține ingrediente crude, proaspete și este plină de nutrienți.

Sursă: Mihaela Bășoiu, Mihai Bășoiu, „R116 – Salată de conopidă (variantă)”, 203 Rețete de Hrană Vie, Editura Meteor Publishing, 2013, p. 95

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.