SALATĂ de MORCOV și GREPFRUT – stimulează IMUNITATEA, scade COLESTEROLUL și apără organismul de CANCER

În acest articol vă propunem o salată simplă de morcov și grepfrut, care poate fi consumată în perioadele de post sau de detoxifiere.

Rețeta este pe cât se poate de minimalistă, pe atât de benefică sănătății.

Salată de Morcov și Grepfrut

Grepfrut-ul este o sursă excelentă de vitamina C, un antioxidant care susține sistemul imunitar și protejează organismul împotriva daunelor radicalilor liberi care produc inflamații în corp și boli cronice.

Zeci de studii au arătat că vitamina C reduce severitatea simptomelor de răceală și a bolilor inflamatorii, precum astm, osteoartrită și artrită reumatoidă.

Radicalii liberi pot duce la oxidarea colesterolului, la formarea de plăci arteriale și implicit la apariția unui atac de cord sau a unui accident vascular cerebral.

Studiile au asociat consumul de fructe și legume bogate în vitamina C cu un risc mai mic de deces din cauza bolilor cardiovasculare și a cancerului.

Totodată, grepfrutul (îndeosebi cel roșu) determină o scădere semnificativă a nivelului de colesterol și trigliceride. Studiile pe animale au arătat că pectina pe care acesta o conține reduce îngustarea arterelor și încetinește progresia aterosclerozei.

Culoarea roz sau roșie a grepfrut-ului se datorează licopenului, un carotenoid care a demonstrat activități antitumorale și antioxidante. Este considerat unul din cei mai puternici combatanți ai radicalilor de oxigen liber care afectează celulele.

Grepfrut-ul conține de asemenea limonoizi – fitonutrienți care fac substanțele toxice solubile în apă pentru a fi mai ușor de eliminat din corp. Totodată, acești compuși inhibă formarea tumorilor.

Studiile pe animale și testele de laborator pe celule umane au arătat că limonoizii combat cancerul bucal, cancerul pulmonar, cancerul de sân, de stomac, de colon și de piele.

Un alt beneficiu extraordinar al consumului de grepfrut este repararea celulelor ADN-ului afectate de cancer la prostată. Acest efect se datorează conținutului de naringenină, un flavonoid regăsit în cantități mari în acest fruct.

Datorită conținutului bogat în apă și fibre, grepfrut-ul ajută la reducerea aportului de calorii,sațietate și ajută la pierderea în greutate.

Un studiu pe 91 de persoane obeze a arătat că jumătate de grepfrut proaspăt înainte de mese a dus la o scădere mai mare a greutății corporale decât în cazul persoanelor care nu au consumat acest fruct.

________________________________________________________________________________________________________

Salată de morcov și grepfrut – rețetă

Ingrediente

• 3 morcovi
• 1 grepfrut (roz sau roșu)
• 1 lingură de suc de lămâie

Preparare

Curățați morcovii de coajă, spălați-i și dați-i pe răzătoare. Decojiți grepfrutul, inclusiv de pielița amară, și tăiați-l cubulețe mici.

Amestecați morcovul și grepfrut-ul într-un bol și stropiți-le cu zeamă de lămâie proaspăt stoarsă. Omogenizați și serviți salata imediat.

Se pot adăuga și alte ingrediente opționale, precum semințe, fructe oleaginoase (nuci, migdale, alune crude mărunțite) sau fructe uscate (stafide, merișoare, goji, coacăze negre).

De asemenea, salata se poate aromatiza cu puțină verdeață (pătrunjel, busuioc, mentă etc).

________________________________________________________________________________________________________

Precauții și contraindicații

Compușii din grepfrut cresc nivelurile circulante ale mai multor medicamente. Evitați consumul de suc de grepfrut dacă urmați un tratament cu:

statine
– imunosupresoare
– benzodiazepine
– blocante ale canalelor de calciu
– indinavir
– carbamazepină

Vezi aici lista medicamentelor care interacționează cu sucul de grepfrut 

Surse:

1. The World’s Healthiest Foods, Grapefruit: http://www.whfoods.com/genpage.php?tname=foodspice&dbid=25

2. Healthline, 10 Science-Based Benefits of Grapefruit: https://www.healthline.com/nutrition/10-benefits-of-grapefruit

3. Elena Pridie, Rețete din Crudități, Salată de morcov cu grepfrut, Editura Sian Books, București, 2015, p. 74

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.