CIOCOLATĂ DE CASĂ tradițională – cea mai bună rețetă

La plăcerea gustului pe care o oferă, cercetătorii au adăugat și mai multe motive pentru a mânca ciocolată cât mai des. Ciocolata, în special cea cu un conținut ridicat de cacao, este o sursă bogată de fenoli, aceeași antioxidanți protectivi regăsiți și în vinul roșu, care scad riscul de boli de inimă și previn formarea de cheaguri de sânge și înfundarea arterelor.

Ciocolată de Casă Rețetă

Ciocolată de Casă Rețetă

Ciocolată de casă:  rețetă

Dacă doriți o ciocolată mai “antioxidantă”, adăugați mai multă cacao. Dacă doriți mai multă ciocolată, dublați cantitatea ingredientelor. Dacă doriți o ciocolată mai bogată, incorporați stafide, nuci, alune sau fructe în compoziție.

Ingrediente

• ½ kg de lapte praf
• 1 kg de zahăr
• 1 pachet de unt
• 100 g de cacao
• 200 g de apă
• esență de rom, migdale, nucșoară, sau alte arome preferate

Preparare

Se pun zahărul și apa la fiert într-un vas, timp de 5 minute. Se adaugă și pudra de cacao, amestecând cu un tel, pentru a evita formarea cocoloașelor. Se mai lasă la fiert încă 2 minute. Se pune untul (la temperatura camerei). Se amestecă bine până se topește și compoziția se omogenizează, rezultând o cremă fină.

Se ia de pe foc și se incorporează treptat laptele praf, amestecând continuu. Compoziția astfel pregătită se toarnă într-un vas tapetat cu o folie de plastic, se nivelează și se dă la rece circa 2 ore. După ce s-a întărit, ciocolata se taie cubulețe sau în formele dorite, folosind un cuțit umezit în apă fierbinte.

3 comentarii

  1. Este bună dar cu moderaţie….

  2. Ca sa nu se faca cocoloase, se toarna treptat siropul in laptele praf .

  3. Sanatate curata un kilogram de zahar!

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.