Gem de Roșii, Mere și Scorțișoară – O Rețetă Specială

N-o să vă vină să credeți cât de fin, intens colorat și aromat este acest gem de roșii, o rețetă inedită și savuroasă pentru mic-dejunuri de vară. Îl puteți servi pe pâine, sau îl puteți folosi pentru a umple fursecuri, clătite, biscuiți și alte delicatese.

Rețetă Gem de Roșii și Mere  
Gem de Roșii

Gem de Roșii

INGREDIENTE

• 1 kg de roșii
• 600 g de mere
• 700 g de zahăr
• 200 ml de apă
• sucul de la 2 lămâi
• 1 băț de scorțișoară sau 1 baton de vanilie

PREPARARE

Pentru această rețetă, trebuie să găsim niște roșii coapte bine, dar ca să nu fie foarte moi. La fel, merele trebuie să fie coapte, dar acrișoare la gust. Trebuie să reținem că merele acre conțin mai multă pectină, care ajută la legarea gemului. Atât roșiile, cât și merele trebuie să fie perfect sănătoase, fără cursu, pentru a nu strica gemul.

Spălăm roșiile și le crestăm deasupra în patru, fără să le tăiem până jos. Le punem într-o oală cu apă clocotită și le lăsăm 30 de secunde, pentru a le putea decoji mai ușor. Apoi scoatem roșiile din oală și le clătim sub un jet de apă rece. Le curățăm de coajă și tăiem fiecare roșie în jumate. Le scoatem semințele și le tăiem din nou cubulețe mici.

Curățăm merele de coajă și sâmburi și le tăiem cubulețe sau fâșii subțiri, apoi le amestecăm într-un vas cu bucățelele de roșii. Le stropim cu sucul proaspăt stors de la o lămâie.

Luăm o cratiță mare, în care pregătim de obicei gemurile, și punem zahărul, apa și sucul de la a doua lămâie. Punem cratița pe aragaz la foc mic până când siropul face la suprafață o spumă albă, fierbe cu bulbuci mari și e bine legat.

Turnăm în siropul din cratiță amestecul de roșii și mere și adăugăm batonul de scorțișoară tăiat bucățele sau vanilia. Lăsăm gemul să fiarbă circa 30-45 de minute la foc mic, sau până când atinge consistența dorită.

Rețetă Gem de Roșii

Rețetă Gem de Roșii

Dacă vă place gemul fin, îl mai puteți lăsa 20 de minute pe foc, apoi îl puteți pasa cu un mixer. Astfel, gemul va fi mult mai bun și util pentru dulciuri sau prăjituri. Dacă vreți să simțiți bucățelele de roșii și măr, îl puteți lăsa așa.

Turnăm gemul fierbinte în borcane sterilizate, punem capacele și le răsturnăm cu fundul în sus. Le acoperim cu o pătură și le lăsăm la răcit la temperatura camerei. A doua zi, dăm borcanele cu gem în cămară sau într-un alt loc uscat și întunecat din casă.

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


6 comentarii

  1. interesant ,,,mai stiu ca se face si dulceata din gogonele verzi ,,,!

  2. ce bine arata ……………

  3. Rosii si scortisoara…?!

  4. Da e foarte gustoasă o stiu mersi O zi minunată ați doresc

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.