Dulceață de pepene roșu, fără zahăr – 100% fruct!

Toate fructele pot fi păstrate peste iarnă sub formă de dulceață, gem sau compot, inclusiv pepenele roșu. Vestea bună este că nu trebuie să folosim zahăr la conservarea lor.

Dacă vă place mult gustul de pepene roșu, încercați rețeta de mai jos. Vă arăt cum să faceți dulceață fără zahăr din pepene roșu!

Cum sa faci dulceata de pepene rosu fara zahar

Imagine sugestiva: Cum sa faci dulceata de pepene rosu fara zahar

Ingredientul secret din această dulceață fără zahăr este mărul. El va lega dulceața și totodată va da un gust mai dulce.

Este important să folosiți mere coapte bine și dulci. La fel și pepenele trebuie să fie foarte bine copt, gustos, aromat și sănătos. 

Pectina din mere pentru gem si dulceata

Pectina din mere pentru gem si dulceata

Pentru ca dulceața de pepene să fiarbă mai repede și să se închege mai bine, trebuie să folosiți mărul cu tot cu coajă.

În coajă se găsește cea mai mare cantitate de pectină – acea fibră care acționează ca un liant. 

Dacă gemul nu vi se pare suficient de dulce, puteți adăuga puțin îndulcitor natural la finalul fierberii, precum xylitol sau stevia

Dulceata de pepene rosu fara zahar reteta

Dulceață de pepene roșu, fără zahăr - rețetă

Ingrediente
  

  • 1 kg de pepene roșu (doar miezul)
  • 1-2 mere dulci
  • 1/2 lămâie

Mod preparare rețetă
 

  • Când scoateți miezul din pepene, nu-l tăiați foarte aproape de coajă. Evitați porțiunea aceea albă care nu este dulce.
  • Miezul de pepene se taie cubulețe și se înlătură sâmburii, după care se pun într-o cratiță cu pereții groși.
  • Mărul se spală bine și se dă prin răzătoarea cu găuri mici (cu tot cu coajă) și se adaugă în cratiță peste pepene.
  • Stoarceți sucul de lămâie și puneți-l în cratiță.
  • Așezați vasul pe aragaz și fierbeți pepenele la foc mic circa 40 de minute. Trebuie să amestecați des, cu o lingură de lemn.
  • Dacă după 40 de minute nu s-a îngroșat suficient, mai lăsați dulceața pe foc încă 10 minute sau cât e necesar.
  • Pasul următor este să introduceți blenderul manual și să pasați fructele pentru a obține o compoziție fină. Dar dacă vă place dulceața cu bucăți de fruct, nu o pasați în totalitate.
  • Dulceața de pepene se toarnă fierbinte în borcanele sterilizate în prealabil. Înfiletați repede capacele (sterilizate și ele), cât de strâns puteți.
  • Întoarceți-le cu capacul în jos, acoperiți-le cu o pătură și lăsați-le să stea așa până se răcesc de tot.

Notă

Dulceața de pepene făcută după această rețetă rezistă câteva luni. Păstrați-o în cămară sau în frigider.
După deschierea borcanului trebuie să o consumați cât mai repede.
Această dulceață de pepene poate fi servită ca atare, cu pâine și unt, cu biscuiți sau fursecuri. Însă poate fi folosită la la clătite, gogoși sau prăjituri.

Rețete similare

Pe site-ul nostru puteți găsi și alte rețete de dulceață fără zahăr:
Gem de pepene galben fără zahăr – pentru iarnă
Gem de afine fără zahăr – cu îndulcitor (xylitol)
Cum să faci gem de caise fără zahăr
Gem de pere și ghimbir, fără zahăr – bun și pentru diabetici
Sursă rețetă: Sabrina del Fico, Confettura d'anguria senza zucchero: la ricetta per farla in casa: https://www.greenme.it/salute-e-alimentazione/ricette/confettura-anguria-senza-zucchero-ricetta-salutare/

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.