TORT economic de BISCUIȚI, NUCĂ și GEM – rețetă de post

Vă prezentăm rețeta unui tort care se prepară foarte ușor, din ingredientele banale, pe care este posibil să le aveți deja în casă: biscuiți, gem și nucă.

Este un desert economic care poate fi servit în zilele de post. Se face repede întrucât nu necesită preparare termică sau coacere în cuptor.

Tort de biscuiți de post

Tort de biscuiți cu gem și nucă 

Ingrediente

• 400 g de biscuiți obișnuiți
• 700 g de gem de prune
• 450 g de nucă măcinată
• 400 ml de lapte vegetal (cafea, compot, sirop sau suc de fructe)
• 50 g de zahăr brut
• 1 esență de rom
• 80 g de zahăr pudră vanilat

Ingrediente glazură

• 6 linguri de zahăr
• 6 linguri de ulei
• 6 linguri de apă
• 2 linguri de cacao

Preparare

Puneți laptele, zahărul brut și esența de rom într-un bol adânc. Amestecați până când se dizolvă complet zahărul.

Măcinați miezul de nucă și rumeniți-l puțin pentru a deveni mai gustos. Amestecați-l apoi cu zahărul pudră. Împărțiți amestecul de nucă în 3 porții egale.

Împărțiți și gemul în 3 porții.

Folosiți o tavă dreptunghiulară cu pereții înalți (diametrul de 20-30 cm), sau o formă rotundă. Tapetați-o cu o folie alimentară de plastic, care să vină și peste pereți, pentru a pute scoate tortul la final din tavă.

Luați câte un biscuit și înmuiați-l în lapte și apoi așezați-l în tavă. Procedați astfel până obțineți un strat de biscuiți pe fundul tăvii. Dacă nu încap perfect, decupați câțiva cu cuțitul, acoperind toată suprafața tăvii. Întindeți peste biscuiți o porție de gem, nivelând frumos cu dosul unei linguri sau cu o spatulă. Acoperiți apoi toată suprafața cu nuca măcinată și presați ușor.

Continuați cu al doilea strat de biscuiți înmuiați în lapte, apoi cu a doua porție de gem și de nucă. Procedați la fel și cu al treilea strat, alternând biscuiții, gemul și nuca.

Ultimul strat, al patrulea, trebuie să fie doar din biscuiți înmuiați.

Pregătiți glazura amestecând toate ingredientele într-un ibric. Lăsați-le pe foc până se leagă ca o smântână. După ce s-a răcit, se toarnă peste tort și se întinde uniform pe toată suprafața. Presărați la final și puțin miez de nucă tocat grosier sau măcinat fin.

Introduceți tava în frigider și lăsați tortul să stea la rece minim o oră, apoi se poate tăia și servi.

________________________________________________________________________________________________________

3 comentarii

  1. Va ros sa mi spuneti ce se pune 100 ml la glasura, la mine nu se vede,multumesc

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.