O rețetă care ne ajută să consumăm SPIRULINA într-un mod plăcut
Spirulina este o algă cu un conținut nutritiv impresionant. Este o sursă fabuloasă de aminoacizi, vitamine din complexul B (B1, B2, B3, B5, B6, B9 și colină), vitamina K, vitamina C, vitamina E, minerale (calciu, potasiu, fosfor, zinc, seleniu, magneziu) și antioxidanți.
Proteinele constituie 70% din greutatea pulberii de spirulină. Calitatea acestora a fost comparată cu cea din ouă. Conține cantități mari de fier, cupru și mangan.
Pe lângă spirulină, rețeta pe care v-o prezentăm conține un alt super-aliment de culoare verde, extrem de hrănitor: avocado.
Este vorba despre o budincă 100% naturală, preparată doar din ingrediente vegetale, nesupuse preparării termice. Preparatul obținut păstrează intact nutrienții regăsiți în toate ingredentele folosite.
Budincă de avocado și spirulină – rețetă
Ingrediente
• 1 avocado
• 1 banană
• 1 linguriță de spirulină pudră
• 1 lingură de suc de lămâie
• opțional: 1 picătură de ulei esențial de mentă pentru uz intern sau frunze proaspete de mentă
• îndulcitor: miere, câteva curmale
Preparare
Tăiați avocado în două. Acesta trebuie să fie copt bine.
Îndepărtați sâmburele, apoi scoateți pulpa cu o lingură, direct în blender (robot de bucătărie cu lama S). Decojiți banana, rupeți-o bucăți și puneți-o peste bucățile avocado.
Adăugați restul ingredientelor și mixați până la omogenizare. Trebuie să obțineți o compoziție cremoasă, fină, ca o budincă. Dacă robotul nu le poate procesa, mai adăugați puțin lichid (zeamă de lămâie sau apă).
Menta acoperă destul de bine gustul dificil al spirulinei. În cazul în care nu ați mai consumat acest produs, începeți cu o doză mai mică: ½ linguriță de pulbere. Creșteți doza la 1 lingură, pe măsură ce organismul se obișnuiește.
Dacă doriți să mascați și mai mult gustul de spirulină, puteți adăuga și câteva lingurițe de cacao sau roșcove (carob).
_____________________________________________________________________________________________________
Surse bibliografice:
1. Self Nutrition Data, Seaweed, spirulina, dried: http://nutritiondata.self.com/facts/vegetables-and-vegetable-products/2765/2
2. Live Science: Spirulina: Nutrition Facts & Health Benefits: http://www.livescience.com/48853-spirulina-supplement-facts.html
3. Authority Nutrition, 10 Health Benefits of Spirulina: https://authoritynutrition.com/10-proven-benefits-of-spirulina/