Pâine de BANANE (banana bread) – rețetă de post
Pâinea de banane este un desert tradițional la americani, cunoscut sub numele de “banana bread”.
Există două variante ale rețetei: cu praf de copt sau cu drojdie. Dacă folosiți praf de copt, veți obține ceva asemănător checului. Dacă folosiți drojdie, pâinea va avea o textură mai umedă, asemănătoare brioșelor.
Pâine de banane – rețetă
Dacă doriți ca pâinea să aibă o textură mai crocantă și să fie mai consistentă, adăugați în aluat o mână de nuci, alune sau semințe de floarea-soarelui sau de chia. Acestea sunt bogate în proteine și Omega-3.
Ingrediente
• 4 banane coapte
• 2 căni de făină
• 3 lingurițe de praf de copt
• 1/3 cană de zahăr brut
• ¼ cană de apă
• 1/3 cană de ulei
• 1 linguriță de esență de vanilie
• 1/8 linguriță de sare
• opțional: ¼ cană de nuci mărunțite, alune, semințe de chia etc
Preparare
Pentru ca pâinea să iasă cât mai dulce și aromată, bananele trebuie să fie coapte bine, cu coaja pătată sau aproape neagră.
Aprindeți cuptorul la 176 de grade Celsius. Într-un bol încăpător, puneți făina, praful de copt, zahărul și sarea. Amestecați.
Într-un vas separat, pasați bananele. Dacă doriți ca pâinea să fie mai texturată și să conțină și câteva bucățele de banană, pasați bananele cu furculița. Dacă doriți o pâine mai fină și mai omogenă, pasați banalele cu un blender vertical, până obțineți un piure.
Adăugați peste pasta de banane apa, uleiul și esența de vanilie. Amestecați până la omogenizare.
Adăugați amestecul de banane în primul bol cu ingredientele uscate. Amestecați până totul se incorporează perfect. La final, adăugați nucile, alunele, semințele de chia etc. Acestea sunt opționale.
Turnați compoziția pâinii într-o tavă de chec tapetată cu hârtie de copt și unsă cu puțin ulei. Introduceți pâinea în cuptorul încins și lăsați-o 40-50 de minute la 176 de grade Celsius, sau până când devine aurie-maro la culoare.
Tăiați pâinea de banane după ce s-a răcorit. Se poate servi ca atare, călduță, sau la temperatura camerei, cu o o ceașcă de ceai sau cafea.