Biscuiți de casă pentru slăbit

Recomandăm acești biscuiți celor care sunt la dietă și au nevoie de gustări simple, care să le țină de foame. Secretul acestei rețete constă în utilizarea unor ingrediente bogate în proteine, precum semințele de dovleac și ouăle.

Semințele de dovleac sunt de asemenea bogate în fibre, care cresc și mențin senzația de sațietate, grăsimi bune și Omega-6. Puteți folosi la această rețetă și semințe de in măcinate, pentru a crește aportul de fibre și Omega-3.

Biscuiți Pentru Slăbit

Biscuiți Pentru Slăbit

Acești biscuiți nu se prepară cu făină de grâu, ci cu făină din semințe de dovleac, care se obține prin măcinarea semințelor prin râșnița de cafea. Nu conțin zahăr. Din contră, sunt condimentați, și foarte gustoși ca atare.

Piperul roșu este renumit pentru capacitatea lui de a stimula metabolismul. Cea mai bună alegere este piperul cayenne, care se poate procura de la magazinele naturiste. Tot acolo puteți găsi pudră proteică din semințe de dovleac, pe care o puteți folosi în diferite aluaturi, în locul făinii albe, tradiționale.

Biscuiți pentru slăbit – rețetă

Ingrediente

• semințe de dovleac măcinate
• 3 ouă
• 1 linguriță de piper roșu
• 1 linguriță de sare
• opțional: 1 cățel de usturoi

Preparare

Biscuiții se prepară foarte ușor. Amestecați într-un bol ouăle bătute cu miez de semințe de dovleac măcinate prin râșnița electrică de cafea sub forma unei pulbere fine, ca o făină, cât cuprinde, până obțineți un aluat moale. Transferați-l într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și nivelați-l într-un strat subțire. Coaceți turta circa jumătate de oră. Tăiați-o felii după ce s-a răcit.

Puteți renunța la usturoi, deși are un rol important în combaterea obezități și reducerea nivelului de grăsimi din sânge. În plus, nu se simte gustul foarte puternic după ce biscuiții se coc.

Folosiți alte condimente dacă doriți, precum scorțișoară, nucșoară sau cuișoare. Acestea au efecte benefice asupra dispoziției, alungând stările de tristețe și depresie.

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


3 comentarii

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.