Crackers din făină de speltă și semințe
Acești biscuiți sunt foarte sănătoși, sățioși și deopotrivă de gustoși, deoarece se prepară din făină de grâu speltă și diferite tipuri de semințe. Pot înlocui pâinea albă pufoasă din comerț.
Pentru cei care nu știu, grâul speltă se mai numește și alac. Este o specie străveche, cultivată de peste 8.000 de ani. Are un gust unic de nucă și are un conținut nutritiv extrem de divers și mult mai bogat decât grâul obișnuit: proteine, minerale, fibre, vitamine și acizi grași esențiali. Făina de speltă se poate găsi la magazinele naturiste.
Crackers din făină de speltă și semințe – rețetă
Din cantitatea de ingrediente folosită la această rețetă veți obține circa 40-45 de crackers. Cu siguranță îi veți prepara mai des, deoarece sunt hrănitori și ușor de făcut. Nu sunt pe cât de uscați pe cât par, ci sunt moi și doar ușor crocanți.
Ingrediente
• 1 ¼ căni de făină de speltă (circa 300 g)
• ½ cană + 2 linguri de semințe de in
• 2 linguri de semințe de susan
• 2 linguri de semințe de mac
• 180 g de sos de mere
• 1 linguriță de sare
Preparare
Înainte de a vă apuca de treabă, aprindeți cuptorul la 200 de grade Celsius.
Măcinați ½ cană de semințe de in prin râșnița electrică de cafea, până obțineți o făină fină.
Într-un bol încăpător, amestecați făina de speltă, semințele de in măcinate, cele 2 linguri de semințe de in întregi, semințele de susan, semințele de mac și sarea. Adăugați sosul de mere și amestecați până obțineți un aluat lipicios. Frământați bine până se incorporează toată făina.
Întindeți o bucată de hârtie de copt pe masa de lucru, cât să încapă într-o tavă întinsă care va merge la cuptor. Puneți aluatul pe mijloc și aplatizați-l puțin cu mâinile. Așezați deasupra lui un alt strat de hârtie de copt și întindeți aluatul cu sucitorul peste hârtie într-o foaie dreptunghiulară, puțin grosuță.
Dezlipiți hârtia de copt de deasupra (cea de dedesubt trebuie să rămână) și tăiați aluatul pătrățele (eventual pe diagonale), de dimensiunea unor biscuiți sau crakers.
Luați hârtia de copt de dedesubt cu aluatul tăiat pătrățele și așezați-o într-o tavă întinsă, să încapă bine. Introduceți tava în cuptorul încins și coaceți biscuiții timp de aproximativ 20 de minute.
După ce ați scos tava din cuptor, lăsați biscuiții să se răcească circa 10 minute, apoi despărțiți-i cu cuțitul pentru a-i separa. Păstrați biscuiții într-un recipient de sticlă închis. Rezistă la frigider până la o săptămână.
Îi puteți ronțăi ca atare, sunt foarte gustoși, sau îi puteți consuma cu supe (în loc de crutoane), salate, creme, paste sau diferite sosuri.
Sosul de mere se prepară foarte ușor: se pun 4 mere curățate de coajă, fără cotor, tăiate cubulețe într-o cratiță cu 180 ml de apă, 60 g de zahăr și jumătate de linguriță de scorțișoară. Se acoperă cu capacul și se fierb la foc potrivit circa 15-20 de minute, până când merele s-au înmuiat. După ce s-au răcit, se pasează cu o furculiță sau cu ustensila pentru piure.
Fereasca Dumnezeu!