Papanași fierți, cu hrișcă – rețetă dietetică, fără zahăr

Această rețetă de papanași este recomandată tuturor celor care țin regim, nu au voie de prăjeli, sunt sensibili la glutenul din grâu, sau nu au voie de dulciuri. Acești papanași sunt foarte buni fără zahăr. Se poate folosi puțină sare.

Papanași Fierți - Rețetă

Papanași Fierți – Rețetă

Papanași fierți – rețetă

Ingrediente

• 1 parte făină de hrișcă
• 1 parte făină de orez
• 2-3 ouă
• brânză de vaci sau caș dulce ras
• 2-3 linguri de ulei

Preparare

Făina de hrișcă și de orez se poate procura de la magazinele naturiste, sau se poate obține acasă, măcinând boabele de hrișcă și de orez integral printr-o moară electrică de măcinat cereale (dacă aveți).

Se amestecă făina de hrișcă și de orez (în părți egale) și se adaugă brânza fărâmițată sau rasă, și ouăle bătute spumă. Se pune sare (sau foarte puțin zahăr brun) după gust și apă câte puțin, amestecând cu o lingură de lemn până se incorporează toată făina și rezultă un aluat potrivit, nici foarte moale, nici foarte tare.

Din acest aluat, se modelează papanașii, ca niște găluște cât jumătate de palmă, care se se tipăresc în palmă, și se pun apoi la fiert într-o oală cu apă clocotită în care s-a pus puțină sare. Se lasă câteva minute, până se umflă, apoi se scot cu o spumieră sau cu o paletă. Se ung cu puțin ulei și se servesc cât sunt calzi.

Beneficii

Rețeta are și beneficii pentru sănătate. Hrișca este foarte gustoasă, dar și foarte hrănitoare, energizantă și revitalizantă, datorită conținutului nutritiv foarte bogat. Această cereală conține proteine în proporție de 10%, săruri minerale de calciu, magneziu, potasiu, fier și zinc.

Hrișca este un aliment recomandat îndeosebi persoanelor cardiace (care au probleme cu tensiunea și colesterolul), precum și celor diabetici. Hrișca protejează vasele de sânge, și prin aceasta, poate preveni și chiar ajuta la tratarea accidentelor vasculare cerebrale.

Comparativ cu alte cereale, hrișca se digeră mult mai ușor, fiind indicată mai ales persoanelor care sunt predispuși la constipație.

Sursă: „Vindecare și Purificare Prin Alimentație și Post”, Liviu Gheorghe, Tudor Ilie, Mihai Minoiu, Călin Ianța

4 comentarii

  1. multumesc pentru aceasta reteta mai vreau altele asemanatoare

  2. Eu nu stiu ce este hrisca. Daca are si Alta denumire va rog sa-mi spuneti si mie. Multumesc anticipat!

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.