Înghețată răcoritoare de PIERSICI cu IAURT – combate cancerul, afecțiunile cardiovasculare, diabetul și obezitatea (rețetă)

Datorită faptului că sunt moi, suculente și foarte aromate, piersicile sunt ideale pentru înghețată, mai ales dacă alegem să le combinăm cu iaurt. Rețeta de înghețată pe care v-o prezentăm este foarte ușor de preparat acasă, și are numeroase beneficii pentru sănătate.

Înghețată de Piersici și Iaurt

Înghețată de Piersici și Iaurt

Înghețată de piersici și iaurt – rețetă

Ingrediente

• 5 piersici
• 200 ml de iaurt cremos
• 3 linguri de miere
• 1 vârf de cuțit de sare

Preparare

Pentru a obține o înghețată și mai aromată, puteți folosi și nectarine (3 piersici și 2 nectarine). Nectarinele au o aromă florală unică.

Curățați fructele de coajă, scoateți sâmburii și tăiați-le bucăți. Puneți fructele în blender, adăugând și iaurtul, mierea de albine și sarea. Mixați toate ingredientele până când rezultă o compoziție cremoasă, omogenă. Turnați compoziția de înghețată în caserole, boluri sau alte recipiente, și dați-le la frigider.

Înghețată de Piersici

Înghețată de Piersici

Pentru a elimina acele de gheață care se formează în timpul congelării, scoateți înghețata la fiecare 3 ore și mixați din nou compoziția, apoi recongelați. Procedați astfel de 3-4 ori.

Beneficii

Beneficiile consumului de fructe sunt nenumărate. Piersicile și nectarinele împărtășesc proprietăți similare. Conțin flavonoide și caroten, vitaminele E și K, vitamina B3, B9 (acid folic), colină, fier, magneziu, fosfor, potasiu, cupru și zinc. Sunt de asemenea surse bune de fibre alimentare.

Obezitate și boli asociate. Un studiu a arătat că fructele cu sâmburi, precum piersicile, nectarinele și prunele ajută la prevenirea bolilor asociate cu obezitatea: diabetul, sindromul metabolic și afecțiunile cardiovasculare.

Fructele cu sâmburi conțin 4 grupuri majore de compuși fenolici (antioxidanți): antociani, acizi clorogenici, quercetine și catechine. Aceștia acționează singeric și se completează unul pe altul în efectul de combatere a bolilor cauzate de obezitate.

Aceste fructe au compuși bioactivi și fenolici cu proprietăți anti-inflamatorii care ajută de asemenea la reducerea colesterolului LDL (“rău”), asociat cu bolile cardiovasculare.

Cancer. Cantitatea mare de Vitamina C din piersici ajută la combaterea formării de radicali liberi, cauzatori de cancer. Totodată fibrele conținute de majoritatea fructelor au fost asociate cu un risc mai mic de cancer colorectal.

Cercetătorii au descoperit că extractele de piersici și prune sunt eficiente în uciderea celor mai agresive tipuri de celule canceroase la sân, fără să afecteze celulele normale sănătoase.

Piele. Atunci când este consumată în forma ei naturală, sau când este aplicată extern, Vitamina C are un efect de reducere a ridurilor și de îmbunătățire a texturii pielii. Mai mult, această vitamină antioxidantă comate daunele pielii cauzate de soare și de poluare. În plus, vitamina C are un rol important în formarea de colagen.

Diabet. Studiile au arătat că persoanele cu diabet de tip 1 care consumă alimente bogate în fibre au niveluri mai mici de glucoză în sânge, iar cei cu diabet de tip 2 pot obține o îmbunătățire a nivelului de zahăr, lipide și insulină din sânge.

Inimă. Piersicile sunt fructe care susțin sănătatea inimii, datorită conținutului de potasiu, fibre, vitamina C și colină.

Ochi. Un consum mare de fructe (3 sau mai multe porții pe zi) a fost asociat cu o reducere a riscului de progresie a degenerescenței maculare cauzate de vârstă.

Surse:
1. http://www.healthiestfoods.com/healthy-foods/fruits/nectarine/
2. http://www.medicalnewstoday.com/articles/274620.php

Citeşte mai multe despre:

6 comentarii

  1. Daca se adauga si o banana devine mai cremoasa.

  2. Cine are rabdare sa o tot amestece la trei ore ? :)) La mine nu are timp nici sa inghete 🙂

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.