BUDINCĂ de CIREȘE – fără lapte, ouă sau zahăr (rețetă video)
Rețeta de budincă pe care v-o propunem în acest articol este 100% vegetală, naturală și sănătoasă. Probabil vă întrebați cum anume se leagă budinca, dacă nu are ouă, nici făină, nici gelatină. Ingredientul-cheie pe care trebuie să-l folosiți pentru a ajuta pasta de fructe blenduite să le lege și să se închege sunt semințele de chia.
Budincă de Cireșe
Budincă de cireșe – rețetă
Această budincă este binevenită vara, când cireșele sunt în sezon. Desigur, se poate prepara și cu alte fructe. Nu conține produse lactate, și nici zahăr. Pe post de îndulcitor am folosit o banană, și puțină miere.
Budincă de Cireșe Rețetă
Ingrediente
• 200 g de cireșe
• 1 banană
• 3 linguri de semințe de chia
• 50 ml de apă
• 2 linguri de miere
Preparare
Alegeți cireșe negre, coapte bine, și cât mai dulci. Îndepărtați cozile, apoi spălați bine fructele. Puteți folosi în acest sens o soluție dezinfectantă din oțet (1 parte) și apă (3 părți). Desfaceți cireșele și scoateți sâmburii. Adăugați-le în blender. Puneți și banana tăiată rondele, semințele de chia, mierea și puțină apă, cât să poată funcționa blenderul.
Mixați câteva minute, până când toate ingredientele s-au mărunțit și s-au transformat într-o masă cremoasă, omogenă.
Budincă Vegetală de Cireșe
Turnați compoziția de budincă în boluri, caserole, cupe, pahare sau alte recipiente, și introduceți-le la frigider. În câteva ore, semințele de chia se vor umfla și vor închega compoziția ca un gel.
Budincă de Cireșe Fără Lapte și Zahăr
Noi am folosi semințe de chia măcinate, însă nu au aceeași putere de închegare ca semințele întregi. Dacă budinca nu se întărește, mai adăugați 1 linguriță/lingură de semințe de chia, amestecați-o și dați-o la frigider.
Budincă de Cireșe
Budinca are un gust dulce-acrișor, proaspăt și foarte răcoritor. Este ideală pentru cei care țin regim sau post, sau nu au voie să consume produse lactate sau foarte dulci.
Vezi și rețeta video:
grozav , ms ,
Tare interesanta reteta ,o voi incerca.
Delicios