Pâine naturală, “adevărată” – rețeta dnei Elena Niță Ibrian

Așa cum spunea doamna Elena Niță Ibrian – autoare a peste 25 de cărți de rețete de sănătate și frumusețe, care s-a vindecat de cancer prin hrană vie și a ajuns la respectata vârstă de 89 de ani -, prin consumul de pâine din magazine (rafinată), introducem foarte multe substanțe dăunătoare în corp.

Pâine Naturală din Făină Integrală - Rețetă

Pâine Naturală din Făină Integrală – Rețetă

“După părerea mea, în comerț nu se găsește pâine cu adevărat integrală. Morarul are voie să vândă făina drept făină integrală dacă conține cel puțin 89% făină integrală. Apoi brutarul are voie să-și numească pâinea integrală dacă folosește cel puțin 89% făină integrală.

Deci, dacă morarul îi vinde brutarului făină care conține deja 11% făină albă, iar brutarul mai adaugă și el 11% făină albă, s-a ajuns deja la un conținut de aproape un sfert de făină albă. Pâinea cu adevărat integrală este grea și densă, și are o culoare închisă.”

Pâine de casă din făină integrală – rețetă

Recomandarea doamnei Elena Niță Ibrian este să ne preparăm pe cât posibil pâinea în casă, dacă vrem să ne hrănim sănătos, pentru a avea controlul ingredientelor. Ne oferă și o rețetă în acest sens, sugerându-ne să folosim făina de alac, deoarece este “cereala ideală pentru brutarul începător, fără timp, sau mai leneș”. Aluatul preparat cu făină de alac nu trebuie frământat cu mâinile, are un gust dulceag și fin.

Ingrediente

• 750 g de făină integrală (de alac, de grâu, de secară etc)
• 450-500 ml de borș sau apă, sau borș îndoit cu apă
• 1 vârf de cuțit de drojdie
• 1 cană cu semințe (de care aveți în casă: susan, floarea-soarelui, dovleac, in, mac etc)
• 1 linguriță de sare de mare neiodată

Preparare

Aluatul se prepară în două faze. Într-un lighean încăpător, se amestecă 500 g de făină cu 350-400 ml de borș sau apă și drojdia. Se acoperă vasul, și se lasă la dospit peste noapte la loc călduros (în bucătărie).

Aluat

Aluat

A doua zi, peste aluatul din lighean se mai adaugă 250 g de făină, 100 ml de apă (sau borș), sarea și semințele. Dacă folosiți făină de alac, puteți pune mai puțină apă, lăsând aluatul mai moale, este foarte bun așa.

Amestecați bine, până la omogenizare, cu o lingură de lemn. Nu este nevoie să frământați cu mâinile, și nu mai adăugați făină, deoarece aluatul poate fi chiar și foarte moale.

Pâine de Casă din Făină Integrală

Pâine de Casă din Făină Integrală

Turnați compoziția rezultată într-o tavă unsă cu ulei și tapetată cu făină (poate fi rotundă, de pâine, sau poate avea orice formă doriți). Deasupra mai puteți presăra câteva semințe (pentru un aspect mai frumos). Mai aveți de asemenea posibilitate să stropiți pâinea cu puțin ulei de măsline.

Acoperiți tava cu un prosop, și lăsați pâinea la loc cald, să crească bine. Între timp, încălziți cuptorul și lăsați-l să se încălzească. Introduceți tava în cuptor, și lăsați-o până se coace bine, până devine aurie deasupra și se desprinde de marginile tăvii. Dacă aveți cuptor electric, lăsați pâinea circa o oră la o temperatură de 175°C.

Sfaturi importante

Făina integrală la pungă din supermarketuri nu este integrală în proporție de 89%, și conține de multe ori aditivi , pentru a nu se râncezi (inclusiv cea numită “bio”). Prin procesele de oxidare, această făină pierde mult din substanțele nutritive.

Doamna Elena Niță Ibrian transmite mai departe recomandarea doctorului Bruker, de a procura cereale integrale (boabe întregi, nedecorticate) de la țărani (sursa trebuie să fie de încredere), și de a le măcina acasă, folosind o moară electrică mică, sau un robot cu lama S. Se pot procura cantități mari, la saci. Se macină doar cantitatea necesară pentru fiecare pâine preparată în casă.

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

loading...

8 comentarii

  1. Buna idee
    Cu bors si graunte macinate in casa (acum sa vedem cum le procuram )

  2. Ce fel de drojdie se foloseste?

  3. Dumnezeu sa o odihneasca pe d-na Ibrian ,intradevar au ramas multe retete in urma ei .

  4. Multumesc pentru reteta am s-o incerc.

  5. din ce am citit pare o misiune imposibila. 😕

  6. Eu am fost la moara si am macinat grau integral iese o paine super buna!!!

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.