Paste cu sos de CONOPIDĂ, merită încercate (rețetă de post)
Această rețetă de paste cu sos alb de conopidă este foarte atractivă și binevenită în perioada postului. Pastele cu sos de conopidă sunt o delicatesă vegană, inspirată din bucătăria italiană.
Paste cu Sos de Conopidă
Paste cu sos de conopidă – rețetă
Rețeta originală de paste fettuccine alfredo este mult mai simplă. Pastele se fierb în apă cu sare, apoi se scurg și se servesc cu unt și parmezan ras din abundență. Se amestecă până când se topește brânza și se leagă cu pastele, ca un sos.
Ingrediente
• 200 g de paste (fettucine sau alte paste preferate)
• ¼ conopidă
• 200 ml de lapte vegetal
• 1 cățel de usturoi
• 2 cuișoare
• 1 vârf de cuțit de nucșoară
• 1 frunză de dafin
• sare și piper după gust
Preparare
Conopida se desface buchețele, care se spală bine și se lasă la scurs. Acestea se pot găti în mai multe feluri: fierte la aburi, în apă sau în cuptor, cu ulei și sare.
Se pun pastele la fiert în apă și sare.
Se pune laptele la fiert cu usturoiul, dafinul, cuișoarele și nucșoara. Se lasă la foc mic până când începe să fiarbă. Se scot apoi condimentele și laptele se dă deoparte.
Buchetele de conopidă fierte și laptele condimentat se pun în blender și se mixează până când rezultă o pastă cremoasă, ca un piure omogen.
Pastele fierte se scurg și nu se mai clătesc. Se răstoarnă într-un bol adânc, și peste ele se toarnă sosul de conopidă. Se ornează cu verdeață.
Dacă nu țineți post, puteți adăuga și puțină brânză sau cașcaval (rasă sau tăiată cubulețe) în laptele fierbinte, pentru a se topi. În sosul de conopidă se poate adăuga și puțin ulei, unt sau smântână.
Nu este obligatoriu să condimentați laptele, mai ales dacă nu aveți voie să consumați mâncăruri picante sau foarte aromate.
Aceste paste se pot servi cu boabe de mazăre fierte sau cu ciuperci..