Pasta de GHIMBIR și USTUROI – un secret culinar și medicinal indian
Pasta de ghimbir și usturoi este preparat și folosit cu regularitate în bucătăria indiană, și combină două din cele mai vindecătoare alimente din natură. Atât ghimbirul, cât și usturoiul au un gust iute-piperat puternic, de aceea acest preparat trebuie folosit cu moderație la mâncăruri.
Pastă de ghimbir și usturoi – rețetă
Ingrediente
• 1 ceașcă de usturoi
• 1 ceașcă de rădăcină de ghimbir tocat sau ras
• 1-2 linguri de ulei
Preparare
Rețeta este foarte simplă. Se blenduiesc toate ingredientele până rezultă o pastă fină, omogenă (fără bucăți de ghimbir). Pasta de ghimbir și usturoi se transferă în borcănele de sticlă, și se păstrează la frigider. Rezistă 3-4 săptămâni, dacă nu o consumați până atunci.
Unele rețete conțin și 1 linguriță de pulbere de turmeric, care îi dă preparatului o culoare mult mai atractivă, și îl conservă mai bine.
♣ Beneficii
Pasta de ghimbir și usturoi se poate include în dieta zilnică, pentru a beneficia de proprietățile curative ale acestor două ingrediente puternice.
Atât ghimbirul, cât și usturoiul au demonstrat proprietăți anti-inflamatoare remarcabile. Într-un studiu realizat de Nursing and Midwifery School la Universitatea de Științe Medicale, ghimbirul s-a dovedit la fel de eficient ca ibuprofenul și acidul mefenamic în ceea ce privește ameliorarea simptomelor dureroase asociate cu sindromul premenstrual.
Un alt studiu clinic efectuat de Headache Center în Springfield, Missouri arătat că atunci când este administrat înaintea unei migrene, ghimbirul previne instalarea durerii atacurile severe.
Usturoiul este un antibiotic natural puternic, cu proprietăți antibacteriene și antivirale deopotrivă. Este folosit ca armă împotriva răcelilor și infecțiilor, dar și ca medicament pentru durerile de dinți, de cap și de spate.
Ghimbirul și usturoiul sunt deopotrivă benefice în combaterea și prevenirea cancerului. O echipă de cercetători din Noua Zeelandă a demonstrat în anul 1999 că usturoiul stimulează sistemul digestiv să producă o enzimă care atacă celulele canceroase. Un alt studiu realizat la Departamentele de Epidemiologice și Nutriție la Universitatea North Carolina a concluzionat că consumul de usturoi este eficient în lupta contra cancerului colorectal și stomacal. Foarte multe alte studii au arătat potențialul usturoiului de a trata cancerului mamar, pulmonar, de prostată și de vezică. Un studiu realizat la Universitatea din Michigan a arătat că ghimbirul poate reduce inflamația cauzată de cancerul de colon.
Există de asemenea dovezi că ghimbirul și usturoiul pot ajuta la scăderea tensiunii arteriale și a colesterolului. Un studiu realizat de Departamentul de Științe Biologice și Biomedicale de la Colegiul Medical din cadrul Universității Aga Khan din Pakistan a arătat că ghimbirul scade nivelul tensiunii arteriale prin blocarea canalelor de calciu dependente de voltaj, care reglează circulația sângelui. Usturoiul reduce atât tensiunea arterială, cât și colesterolul seric, motiv pentru care cercetătorii de la Universitatea din Chicago au studiat usturoiul ca o metodă de prevenire sau control a aterosclerozei.