Aceasta este o rețetă de prăjitură veche, din acest motiv se numește prăjitura “bunicii”, care provine din bucătăria tradițională ucraineană. Este un desert foarte simplu de făcut, foarte aromat și gustos, preparat în multe familii.

Prăjitura bunicii: rețetă
Oricând aveți poftă de ceva dulce, încercați să preparați acest desert rapid de făcut. Este tipul acela de prăjitură care se face cu ceea ce avem în casă, deoarece ingredientele nu sunt foarte sofisticate. Aduce foarte mult cu negresa tradițională, doar că nu are cacao. Nimic însă nu vă împiedică să adăugați și cacao sau alte arome preferate.
Ingrediente
• 1 ou
• 1 pahar de iaurt
• 1 pahar (250 ml) de zahăr
• 280 g de făină
• 2 linguri de ulei
• 2 linguri de gem
• 1 linguriță de bicarbonat de sodiu
• ½ pahar de nuci (opțional)
Preparare
Se pune oul și zahărul într-un bol, și se amestecă folosind un tel. Se adaugă uleiul, apoi iaurtul și se amestecă. Se pune și gemul, apoi bicarbonatul (nu trebuie stins în oțet), și la final făina. Se amestecă bine cu telul, până dispar toate cocoloașele. Aluatul trebuie să fie un pic mai gros decât smântâna. Dacă vi se pare prea subțire, mai adăugați puțină făină. Dacă din contră, este prea gros, mai adăugați iaurt.
Pregătiți tava pentru prăjitură, tapetând-o cu hârtie de copt. Tava poate fi de 20 x 30 cm. Turnați compoziția de aluat în tavă, nivelați, și adăugați deasupra nucile mărunțite sau măcinate, dacă folosiți.
Introduceți tava în cuptorul preîncălzit la 180 de grade. Se face testul cu scobitoarea înainte de a o scoate din cuptor. Se lasă un sfert de oră în tavă, apoi se scoate și se răstoarnă pe un platou. Se desprinde hârtia de copt și se taie doar după ce s-a răcit bine.