Esență de Vanilie, Migdale sau Cafea, făcută în casă – rețete simple

Esența aromată este ingredientul secret din prăjituri și dulciuri, care dă o notă distinctă oricărui desert, și îl face mult mai bogat la gust și dulce. Cele din comerț sunt foarte bune, dar în compoziția lor sunt strecurate și multe ingrediente sintetice, de care trebuie să ne ferim cât mai mult dacă ținem la sănătatea noastră.

Rețetă Esență de vanilie

Rețetă Esență de vanilie

Adepții traiului naturist și bio vor adora ideea de a-și prepara propriile esențe aromate în casă. Satisfacția creării unui produs natural (fără adaosuri chimice) cu propriile mâini este cu siguranță cel mai mare beneficiu.

Veți fi surprinși să descoperiți cât de ușor se pot obține esențele în casă. Aveți nevoie de alcool pur, de obiectul aromat și de timp. Vodca este cel mai potrivit tip de alcool pur pentru această rețetă, deoarece este insipid și nu interferează cu aroma extractului.

Rețetă Esență de Vanilie

Ingrediente

• 2 păstăi de vanilie
• 200 ml de vodcă sau alcool pur

Preparare

Pentru a obține o esență tare, trebuie să alegem păstăi de vanilie groase. Înainte de a le pune la macerat într-o sticlă cu alcoolul, le crestăm pe alocuri, sau pe lungime. Recipientul de sticlă se închide ermetic și se lasă circa o lună la macerat la loc întunecos, agitând sticla periodic. După numai o zi de la înmuierea păstăilor în alcool veți vedea cum alcoolul începe să-și schimbe culoare. După o lună, va rezulta un extract puternic colorat și aromat.

Vestea bună este că pe măsură ce folosim din esență, mai putem completa cu alcool. Păstăile de vanilie trebuie schimbate când esența începe să se decoloreze.

Esența de vanilie se poate folosi la orice fel de prăjituri, torturi, înghețată, plăcinte și chiar băuturi.

Rețetă Esență de Migdale

Ingrediente

• 10 migdale
• 200 ml de vodcă

Preparare

Migdalele trebuie să fie crude pentru a extrage aroma lor intensă. Înainte de a le introduce în alcool, trebuie să le zdrobim sau să le tocăm (nu foarte fin) cu ajutorul unui robot de bucătărie. Bucățile de migdale zdrobite se pun într-o sticlă de 1 litru, și peste ele se toarnă alcoolul. Se lasă la macerat pe o perioadă mai lungă de timp, până la jumătate de an. Esența se poate folosi însă după o lună de macerare.

Rețetă Esență de Cafea

Ingrediente

• 125 g de boabe de cafea
• 250 ml de votcă

Preparare

Cel mai bine ar fi să folosim boabe de cafea neprăjite pentru esență. Boabele de cafea se pun pur și simplu într-o sticlă, și peste ele se toarnă vodca. Se închide ermetic și se lasă la macerat cel puțin o lună, agitând periodic.

Esența de cafea este ideală pentru a prăjituri cu cacao, cappuccino, ciocolată sau tiramisu.

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.