Cei care au adoptat deja un regim vegetarian, sau obișnuiesc ca mai ales în sezonul cald să renunțe la carne și să consume mai multe fructe și legume, pot încerca o rețetă de pate vegetal, pe bază de legume, alune și semințe. Este o idee minunată pentru un mic-dejun sănătos, practic și sățios.
Rețetă Pate Vegetal de Casă 
Această rețetă este naturală și foarte hrănitoare. Adaosul de semințe și alune face acest pateu un aliment foarte sănătos și tonic pentru sistemul imunitar, datorită mineralelor, vitaminelor și proteinelor conținut.
INGREDIENTE
• 1 țelină
• 1 morcov mic
• 1 praz
• 1 ceapă mică
• 5 ciuperci
• 50 g de alune
• 40 g de semințe de floarea-soarelui
• 1 cățel de usturoi
• 1 linguriță de suc de roșii
• piper negru după gust
PREPARARE
Într-o cratiță mare, se pune țelina, morcovul, prazul și ceapa tăiate subțiri, și se fierb înăbușit (cu capac) circa un sfert de oră. Se lasă apoi la răcit.
Între timp, se pun alunele și semințele în blender și se adaugă și legumele răcite, apoi ciupercile și usturoiul. Pulsăm până când obținem o pastă fină, ca un pate. Adăugăm și sucul de roșii și piperul. Mai amestecăm puțin și transferăm pateul într-un bol. Îl acoperim cu o folie de plastic și îl dăm la frigider circa jumătate de oră.
Pateul vegetal cu alune și semințe se poate servi pe pâine prăjită sau lipie, cu roșii sau castraveți verzi, ceapă verde, măsline sau verdeață (pătrunjel, oregano, busuioc tocate).