Iubitorii rețetelor românești de tradiție vor fi cu siguranță atrași de ideea de a face covrigei de casă cu telemea și chimen sau susan. Dacă nu aveți o formă specială pentru covrigei (care se găsește la magazinele specializate), se pot face manual foarte simplu, încrucișând colțurile unui fir grosuț de aluat.
Rețetă Covrigei cu Telemea și Chimen/Susan 
INGREDIENTE
• 450 g de făină
• 200 g de telemea
• 250 g de unt
• 1 lingură de smântână sau untură
• 3 gălbenușuri
• 1 plic de praf de copt
• 1 praf de sare
INGREDIENTE garnisit:
• 1 ou, susan
• chimen sau semințe de in
PREPARARE
Se pun toate ingredientele pentru aluat (din prima rubrică de mai sus, mai puțin telemeaua) într-un bol încăpător, și amestecăm. Frământăm cu mâinile circa 4-5 minute, până obținem o cocă omogenă, care nu se lipește de degete. La final incorporăm uniform și telemeaua rasă prin răzătoarea mică și mai frământăm o dată.
Dăm aluatul la frigider jumătate de oră, apoi îl scoatem și îl împărțim în bucăți mici. Întindem o foaie de 3-4 mm grosime pe masa de lucru cu un sucitor. Dacă aluatul se prinde, presărăm puțină făină pe masă și pe sucitor. Cât facem o foaie, este bine ca restul de aluat să-l ținem la frigider.
Punem forma de covrigei pe aluat și apăsăm, până se decupează perfect, și se așează în tavă. Sau se fac manual, mai mici sau mai mari. Covrigeii se ung la final cu oul bătut și se presară cu semințele dorite: chimen, susan sau in. Se dau la cuptor circa 30-40 de minute, sau până când se rumenesc ușor.
buni- prefer doar cu susan -imi displace chimenul-
Chimenul este foarte sănătos: https://lataifas.ro/medicina_naturista_alternativa/10542/seminte-de-chimen-beneficii-tratamente-pentru-diferite-boli/
Mi dor de astea!!!
Multumim