Tartă cu cremă de vanilie și fructe de pădure

Fructele sunt delicioase, în orice anotimp. Calendarul ne arată că a venit primăvara, aşa că ai putea să renunţi la portocale şi să încerci ceva nou.

Ce spui de o tartă cu cremă de vanilie și fructe de pădure?

Tarta cu cremă de vanilie și fructe de pădure

Tarta cu cremă de vanilie și fructe de pădure

Roşii, acrişoare şi parfumate, fructele de pădure sunt un deliciu pentru cei care iubesc reţetele tradiţionale pregătite în casă.

Căpşuni, zmeură, afine, mure sau boabe de struguri – pe toate le poţi presăra pe tarta ta, în funcţie de aroma preferată.

Poţi adăuga şi piersici din compot sau vişine din dulceaţă! Până apar cele în varianta proaspătă, poţi cumpăra fructe congelate din magazin.

Tartă cu cremă de vanilie și fructe de pădure

Pentru cei care adoră deserturile dulci-acrişoare, tarta cu fructe de pădure este o porţie de dulce natural şi sănătos. Cantităţile listate mai jos ajung pentru o tartă mare, de 6 porţii.

Ingrediente

• 600 g fructe de pădure
• 100 g brânză de vaci
• 100 g unt moale
• 50 g zahăr (brun)
• 2 linguri de laăte
• o esenţă de lămâie
• o jumătate de praf de copt
• un plic tort gelatină sau jeleu transparent

• 1 plic de budincă de vanilie (sau cremă făcută în casă)
• 500 ml lapte
• 2 linguri de zahăr
• smântână pentru frişcă – opţional

Mod de preparare

• se decongelează fructele şi se lasă la scurs într-o sită
• se unge o tavă de tartă cu unt
• se încălzeşte cuptorul la 180 de grade
• se freacă untul cu zahărul şi laptele
• se pune brânza de vaci şi esenţa
• se mixează compoziţia
• se adaugă făina şi praful de copt
• se pune aluatul preparat în tavă şi se întinde cu o spatulă
• se lasă la cuptor 30-45 de minute până se rumeneşte
• se prepară budinca, aşa cum scrie pe spatele plicului
• când s-au răcit şi tarta şi budinca, se aşează budinca uniform pe blat
• se aşează şi fructele în mod estetic, după bunul plac al fiecăruia
• se îmbracă tarta în jele de fructe sau gelatină de fructe
• se dă tarta la frigider pentru câteva ore
• se ornează la urmă cu frişcă, sau se serveşte simplă

Tarta cu cremă de vanilie și fructe de pădure pare un desert pretenţios şi migălos, dar de fapt este foarte uşor de preparat, şi mai ales de mâncat. Textura, culorile şi crema catifelată de vanilie te fac să te topeşti de anticiparea gustului!

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.