Boabele de soia fac o iahnie și un pate delicios, mai ales când sunt aromate cu usturoi. Pateul de soia făcut în casă iese foarte bun, comparativ cu cel din magazine, și este mai sănătos decât îți poți imagina. Soia conține proteine și o sumedenie de substanțe nutritive de care avem nevoie în zilele de post.

Rețetă Pate din Boabe de Soia Ingrediente:
• 1 cană de boabe de soia
• 1 morcov mare
• 1 ceapă
• 2-3 linguri de ulei
• ½ țelină (opțional)
• 1 rădăcină de pătrunjel (opțional)
• 1 ceașcă de bulion (opțional)
• 1 linguriță de mirodenii (cimbru, oregano, praf de usturoi)
Cum se fierb boabele de soia
Boabele de soia se pun la înmuiat în apă cel puțin 12 ore, peste noapte. A doua zi, se pun la fiert câteva clocote, apoi se colectează cojițele de deasupra. Boabele se răstoarnă într-un castron și se mai freacă între palme, pentru a mai îndepărta din cojițe.
Pentru a obține o soia fiartă bine, se pun boabele în oala de fiert sub presiune, împreună cu ceapa și celelalte ingrediente preferate, tocate mărunt. Se lasă la fiert aproximativ 30-45 de minute. Apoi se scurge de apă, și se lasă puțin la răcorit.
Boabele de soia și celelalte ingrediente se pun în robot, sau se pasează cu un blender. Se va obține un pate foarte fin. Se adaugă uleiul și condimentele, plus bulionul. Se poate servi cu ceapă crudă, roșii sau ardei.
Pate de soia cu ciuperci, măsline, spanac
După cum ați văzut, rețeta poate fi îmbogățită cu diferite rădăcionoase și bulion, pentru un gust mai atractiv. Pateul de soia este grozav cu ciuperci, măsline, gogoșari, ardei, spanac și alte verdețuri preferate.
cum stim ca soia nu e modificata genetic?
acea soia pe care o cumparam…
Citiți aici mai multe despre acest subiect: https://lataifas.ro/ganduri-idei-citate/24254/alimentele-modificate-genetic-cum-sa-le-recunosti-citind-eticheta/
Va multumesc mult.
o cunosc
va rog sa ma iertati – dar, toate ca toate, fara soia, daca se poate, mult mai bine-
Soia cultivată în producția proprie este foarte sănătoasă, nemodificată genetic.