Dintr-un litru de lapte de soia faci un iaurt vegetal delicios și sănătos. Iaurt de soia fără capsule probiotice, E-uri sau conservanți!

Iaurtul de soia făcut în casă după rețeta de mai jos este sănătos, natural și gustos. Aveți nevoie doar de 2 ingrediente pentru a-l prepara.

Nu necesită capsule de probiotice. Este mult mai ieftin decât cel din comerț și desigur, mult mai sănătos. Este un iaurt potrivit pentru vegani, cei care postesc și cei care au intoleranță la lactoză.

Iaurt de soia facut in casa - reteta din 2 ingrediente

Imagine sugestia: Iaurt de soia facut in casa – reteta din 2 ingrediente

Pentru această rețetă de iaurt de soia este indicat să folosiți lapte de soia făcut în casă, sau lapte de soia natural. Iaurtul trebuie să fie de asemenea natur, fără zahăr sau alte ingrediente.  Trebuie să aibă culturi de bacterii active, altfel rețeta nu va funcționa.

Un iaurt de soia bun puteți găsi la Kaufland, iar la Ldl iaurt de cocos.

Iaurt de soia – rețetă

Ingrediente

• 1 litru de lapte de soia (făcut în casă)
• 125 g de iaurt de soia sau de cocos fără zahăr (vi-l recomand pe acesta)

Mod de preparare

Puneți laptele de soia într-o cratiță. Puneți vasul pe foc și încălziți-l până la 42-45 de grade Celsius. Dacă nu aveți un termometru ca să verificați temperatura, testați cu degetul.

Țineți degetul în lapte 10 secunde și nu frige pielea, înseamnă că are în jur de 42 de grade Celsius. Laptele cald și tolerat la deget este la temperatura potrivită.

Cumpără iaurt de caju

Iaurt de caju

Iaurt de caju

Adăugați iaurtul și amestecați bine, pentru omogenizarea completă a celor două ingrediente. Turnați laptele în borcane de sticlă și puneți capacele, fără să le înfiletați strâns.

Acoperiți-le cu pături și lăsați laptele la fermentat într-un loc călduros și fără curenți de aer. Se lasă la fermentat circa 6-12 ore sau peste noapte. Depinde cât de cald este în casă.

Iaurtul are bucăți închegate și zer. Amestecați în el ca să se omogenizeze. Dacă vreți să fie cremos precum iaurtul grecesc, turnați-l într-o sită tapetată cu tifon, deasupra unui bol. Se lasă la scurs 4-5 ore, în funcție de cât de cremos vreți să fie.

Cumpără iaurt de cocos

Iaurt de cocos

Iaurt de cocos

Se transferă în borcane și se păstrează 125 de grame pentru următoarea dată când vreți să faceți iaurt. Iaurtul de soia se dă la frigider. Rezistă până la 3-5 zile.

Poate fi consumat ca atare, cu lingurița, sau poate fi folosit la salate, sosuri, în amestec cu fructe, cu miere sau la deserturi. Are un gust neutru și se pretează la diverse rețete.

Pe măsură ce repetați procedura, iaurtul obținut va deveni mai gustos și mai asemănător celui adevărat.

Rețete similare

Pe site-ul nostru puteți găsi și alte rețete de lactate vegane, pe care vă recomand să le încercați:

Cum să faci iaurt din năut – o rețetă demnă de Premiul Nobel
Cum să faci lapte de migdale în 60 de secunde, fără strecurare – cea mai rapidă rețetă, cel mai bun gust!
Cum să faci iaurt vegan în casă, cu culturi probiotice – rețetă simplă
Cum să faci lapte de mei – plin de nutrienți, pentru copii și adulți
Unt de post sănătos – fin, cremos, la fel de bun ca untul de vacă!

Sursă rețetă: Rețete Vegane cu Lina, Cum pregătim iaurt vegetal acasă: https://www.youtube.com/watch?v=RNlaD3jm-vc&ab_channel=ReteteVeganecuLina

Citeşte mai multe despre:

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.