Pastă tartinabilă din avocado și seminte de dovleac

Această pastă din avocado și semințe este o opțiune mult mai sănătoasă decât pateurile și pastele tartinabile la cutie metalică din comerț.

Se prepară foarte ușor în casă, din ingrediente puține. Pentru rețeta de mai jos eu am folosit semințe de dovleac. Însă voi puteți opta și pentru alt tip de semințe, precum cele de floarea-soarelui sau cânepă.

Pasta tartinabila din avocado si seminte de dovleac

Pasta tartinabila din avocado si seminte de dovleac

Pasta poate fi preparată fără ulei deloc. Eu am pus puțin unt de arahide, însă acesta este un ingredient opțional. Semințele au suficiente grăsimi.

Avocado cu seminte de dovleac – rețetă

Ingrediente

• 1 avocado
• 4 linguri de semințe de dovleac
• 2 linguri de suc de lămâie
• 50 ml de apă
• sare și piper, după gust
• opțional: 1 lingură de unt de arahide sau tahini

Mod de preparare

Semințele de dovleac pot fi lăsate la hidratat peste noapte, într-un bol cu apă, cât să le acopere. A doua zi, se clătesc și se scurg de apă.

Avocado si seminte de dovleac

Avocado si seminte de dovleac

Tăiați avocao în două și scoateți pulpa cu o linguriță. Puneți-o în vasul cu lama S a unui robot sau blender. Adăugați semințele de dovleac, untul de arahide, sucul de lămâie, sarea și piperul.

Cumpără semințe de dovleac la ofertă

Seminte de Dovleac Decojite oferta

Seminte de Dovleac Decojite oferta

Mixați câteva secunde și adăugați câte puțină apă, cât să meargă blenderul. Continuați să mixați până când semințele se macină complet și rezultă o pastă fină și omogenă. Transferați-o într-un bol și gustați dacă mai necesită sare, piper sau lămâie.

Pasta din avocado si seminte de dovleac

Pasta din avocado si seminte de dovleac

Puteți servi această pastă pe felii de pâine prăjită, pe felii de secară, crackers sau fâșii / rondele de legume (roșii, castraveți, dovlecei sau zucchinni, ardei kapia, gogoșai, tulpini de apio etc.).

Cumpără unt de arahide fără zahăr

Unt de arahide cremos

Unt de arahide cremos

Se păstrează într-un bol cu capac în frigider, până la 2 zile. Ideal ar fi să o serviți în ziua preparării, deoarece avocado se oxidează repede și pasta își schimbă culoarea. Va căpăta deasupra un aspect negricios.

Avocado cu seminte de dovleac

Avocado cu seminte de dovleac

Rețete similare

Pe site-ul nostru puteți găsi și alte rețete asemănătoare cu avocado, pe care vă recomand să le încercați:

Pate de avocado și semințe, fără ulei
Pastă de avocado cu tahini și roșii – fără ulei
Pate de avocado, tofu, semințe și pătrunjel – fără ulei
Pastă de avocado cu mazăre
Pateu din legume crude și avocado – rețetă cu beneficii

Citeşte mai multe despre:

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.