Turte cu semințe fără ulei

Aceste turte cu semințe pot înlocui pâinea în dieta celor care vor să mănânce mai sănătos, mai natural și mai dietetic.

Varianta prezentată mai jos este fără ulei. Puteți face turtele doar din făină integrală sau din făină albă și diferite tipuri de tărâțe sau semințe. Rețeta este foarte simplă și rapidă.

Turte fara ulei

Turte fara ulei

Turte cu semințe fără ulei – rețetă

Ingrediente

• 400 g de făină albă
• 100 g de făină integrală (v-o recomand pe aceasta)
• 3-4 linguri de amestec de semințe (vi le recomand pe acestea)
• 5 g de drojdie proaspătă
• 200 ml de apă
• ½ linguriță de sare

Mod de preparare

Amestecați cele două tipuri de făină într-un bol. Adăugați sarea și semințele și amestecați bine.

Puneți jumătate din cantitatea de apă într-un ibric la fiert. Când clocotește, turnați-o peste făină, ca să opăriți o parte din aluat. Adăugați restul de apă rece și amestecați cu puțină făină. Dacă amestecul este cald, puneți drojdia și amestecați.

 Cumpără făină integrală ecologică 

Faina de Grau Integrala Ecologica

Faina de Grau Integrala Ecologica

Lăsați maiaua la dospit circa 10-15 minute, să se umfle puțin. Frământați apoi aluatul până devine omogen și elastic. Dacă mai trebuie făină sau apă, ajustați după caz.

Turte cu seminte fara ulei

Turte cu seminte fara ulei

Acoperiți vasul cu un prosop și lăsați la dospit circa o oră, sau până când aluatul își dublează volumul. Împărțiți aluatul în 3-4 bucăți egale și modelați-le sub formă de bile.

Întindeți fiecare bilă pe masa de lucru tapetată cu puțină făină, într-o foaie rotundă. Puteți face turtele mai subțiri sau mai groase, după preferință.

 Cumpără făină integrală ecologică 

Tarate de Grau

Tarate de Grau

Se coc într-o tigaie antiaderentă bine încinsă, la foc mic. Nu este nevoie să ungeți tigaia cu ulei. Turtele se coc foarte bine așa. Când se umflă deasupra și se rumenesc pe talpă, trebuie întoarse pe partea cealaltă.

Turte cu seminte fara ulei - reteta

Turte cu seminte fara ulei – reteta

Turtele se scot pe un prosop de pânză și se lasă la răcit. Se servesc cu diferite mâncăruri, în loc de pâine. Sunt foarte bune și goale.

Rețete similare

Pe site-ul nostru puteți găsi și alte rețete asemănătoare, pe care vă recomand să le încercați:

Turte cu maia și tărâțe de ovăz, fără ulei
Turte integrale subțiri cu semințe de cânepă și in – coapte în tigaie
Azime (turte nedospite) cu nuci și semințe – rețeta doctorului Doru Laza
Turte „digestive” cu semințe de in

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.