Pachețele cu magiun și nucă – rețetă de post fără zahăr și ulei
O rețetă inedită pentru zilele de post și nu numai, sunt aceste pachețele cu magiun și nucă.
Eu le-am făcut dintr-un aluat cu maia, însă nu este obligatoriu. Puteți folosi drojide normală (proaspătă sau uscată).
Pachețele cu magiun și nucă – fără zahăr și ulei – rețetă
Ingrediente pentru aluat
• 330 g de făină integrală (v-o recomand pe aceasta)
• 200 ml de apă
• 100 g de maia
• 1 linguriță de sare
Ingrediente pentru umplutură
• 1 borcan de gem de prune (vă recomand aceste sortimente fără zahăr)
• 100-200 g de nucă măcinată
• 1 lingură de cacao sau roșcove
• 1 linguriță de esență de rom
Mod de preparare
Trebuie să opăriți o parte din aluat, dacă vreți ca acesta să iasă mai elastic, dar nu este obligatoriu. Se pun 100 ml de apă pe aragaz.
Când fierbe, se adaugă 100 g de făină și se amestecă bine cu un tel. Pasta se fierbe 1-2 minute, după care se lasă să se răcească.
Puneți maiaua într-un bol încăpător. Adăugați aluatul opărit și răcit și restul de apă și amestecați bine. Incorporați la final făina și amestecați. Frământați aluatul până devine omogen.
Se pune în bol și se acoperă bine. Se lasă la crescut 4-6 ore, sau până când crește în volum de 2-3 ori.
Tăiați aluatul în bucăți egale și modelați-le ca niște bile. Se întinde apoi fiecare bilă de aluat într-o foaie subțire, care se taie în pătrățele.
Se pune câte 1 lingură de magiun cu nucă și se împachetează. Se lipesc bine marginile cu degetele, apoi cu o furculiță.
Eu am copt acest pachețele cu magiun într-o tigaie antiaderentă, fără ulei. Se pune capacul și se lasă focul la mic, pentru a permite aluatului să crească. Se întorc când au devenit rumene la talpă.
Rețete similare
Pe site-ul nostru puteți găsi și alte rețete asemănătoare, pe care vă recomand să le încercați:
Pliculețe din făină integrală cu magiun, coapte în tigaie (fără zahăr și drojdie)
Plăcințele cu semințe de mac – rețetă veche de post, fără zahăr
Plăcintă cu mere din aluat simplu, fără zahăr
Gogoși de post cu gem, fără zahăr