Sos de caramel fără zahăr rafinat, unt sau lapte – gata în 5 minute, fără fierbere!
Acest sos de caramel poate fi descris doar în cuvinte laudative. Este fin, cremos, aromat. Chiar dacă nu conține zahăr rafinat, are un gust dulce natural suficient de intens.
Îndulcitorul folosit în această rețetă sunt curmalele. Este incredibil totuși că nu se simte gustul de curmale.
![Sos de caramel fara zahar](https://lataifas.ro/lataifas.ro/wp-content/uploads/2024/11/Sos-de-caramel-fara-zahar-1024x596.jpg)
Imagine cu rol ilustrativ: Sos de caramel fara zahar
Sosul este o reușită, deoarece seamănă foarte mult cu sosul caramel clasic, făcut din lapte, unt, smântână sau lapte condensat. Nimeni nu va bănui din ce este făcut de fapt.
Potrivit pentru vegani, pentru rețetele de post și pentru cei care suferă de intoleranță la lactoză. Consistența este de asemenea foarte bună: groasă, cremoasă, delicată.
Note și sugestii
Este important să folosiți curmale moi, cum sunt cele numite Medjool. Curmalele uscate nu se vor mixa bine și nu vor da un sos fin.
Nectarul de cocos este foarte lipicios și mărește vâscozitatea sosului. Acesta este mai greu de găsit și poate fi înlocuit cu alt îndulcitor lichid și cremos, precum sirop de orez sau sirop de curmale. Siropurile de arțar sau agave sunt prea subțiri pentru a obține un sos gros.
Laptele de cocos trebuie să fie integral sau să aibă un conținut mare de grăsime (peste 70%). Acesta va da sosului un gust și o textură mai bogate și cremoase.
Sos de caramel vegan fără zahăr – rețetă
Ingrediente
• 200 g de curmale moi (vi le recomand pe acestea)
• 180 ml de lapte de cocos gras sau cremă de cocos (v-o recomand pe aceasta fără zahăr)
• 120 ml de nectar de cocos sau sirop de curmale
• 1 linguriță de extract de vanilie
• 1 praf de sare
Mod de preparare
Curmalele (fără sâmburi) se pun în vasul unui blender de viteză mare. Se adaugă laptele de cocos, nectarul, vanilia și sarea.
Mixați la viteză mare, suficient timp cât să rezulte o pastă foarte fină. Sosul obținut se toarnă într-un borcan și se păstrează la frigider. Rezistă la rece până la 2 săptămâni.
Cumpără cremă de cocos la ofertă
Dacă vreți să îl păstrați mai mult timp sau ați făcut o cantitate mai mare, se poate congela în punguțe cu sigiliu, până la 3 luni. Dacă se întărește în frigider, va trebui să îl reîncălziți la foc mic, adăugând puțin lapte de cocos.
Sosul de caramel poate fi picurat pe diferite preparate sau deserturi ca glazură sau topping, poate fi uns pe pâine sau biscuiți sau servit cu felii de măr.
Cumpără sirop de curmale ecologic
O lingură din acest sos de caramel are în jur de 42 kilocalorii, 8 g de carbohidrați, 2 g de grăsimi și 6 g de zaharuri naturale.
Rețete similare
Pe site-ul nostru puteți găsi și alte rețete asemănătoare, pe care vă recomand să le citiți:
Sos de mere fără fierbere, fără zahăr – cea mai simplă rețetă, la blender
Pastă de curmale pentru îndulcirea deserturilor – înlocuitor natural de zahăr în prăjituri
Pastă de prune uscate – un înlocuitor excelent pentru ulei și alte grăsimi în rețete
Pastă tartinabilă din nuci și curmale
Sursă rețetă: Petra Scott, Vegan caramel, Nutrition Refined: https://nutritionrefined.com/vegan-caramel/