Ardei umpluți cu ciuperci și ton (fără carne)
Ardeii umpluți sunt o mâncare tradițională la noi. Multe gospodine o prepară vara și toamna, când sunt ardeii proaspeți pe piață, dar și la anumite ocazii.
Există numeroase rețete care pot fi încercate. Ardeii se pot umple de post – doar cu orez și ciuperic, cu carne sau cu pește.
În toate variantele sunt gustoși. Sunt hrănitori, sățioși și pot fi serviți la prânz sau la cină.
Rețeta de mai jos este cu ciuperci și ton la conservă. Puteți folosi orice fel de ciuperci aveți – pleurotus, champignon sau bureți.
Iar dacă nu vă place peștele, renunțați la el și folosiți mai mmlte ciuperci.
Cuprins
Ardei umpluți cu ciuperci și ton – rețetă
Ingrediente
• 14 ardei grași verzi
• 230 g de orez alb cu bob rotund (vi-l recomand pe acesta ecologic)
• 3 cepe
• 1 morcov
• 200 g de ciuperci
• 1 conservă de ton în ulei
• 1 lingură de bulion
• ½ linguriță de boia dulce
• 1 lingură de mărar tocat
• 3-4 linguri de ulei
• 400 ml de apă
• sare, piper, busuioc, cimbru după gust
Mod de preparare
Spălați orezul în mai multe ape și puneți-l într-o cratiță. Adăugați uleiul și sare. Curățați cepele și morcovul de coajă și tocați-le mărunt.
Adăugați legumele peste orez și amestecați. Căliți-le câteva minute, apoi puneți ciupercile curățate și tăiate.
Tot acum se pune bulionul, sarea și condimentele. Se călește compoziția câteva minute, iar spre final se adaugă tonul.
Umplutura se lasă la răcorit, cât timp se pregătesc ardeii. Aceștia se taie în jurul capetelor, se scot cotoarele cu semințe și se spală bine.
Se scutură de apă și se umplu pe rând cu compoziția de orez. Se așează într-o cratiță largă și înaltă și se pun capacele decupate la fiecare ardei.
Se toarnă apă cât să acopere ardeii și se pune cratița pe aragaz. Se fierbe la foc mic sub capac, până când totul este foarte bine fiert.
Spre final se adaugă bulion și se se gustă de sare. Se poate presăra deasupra și puțin mărar sau pătrunjel verde tocat mărunt.
Rețete similare
Pe site-ul nostru puteți găsi și alte rețete asemănătoare, pe care vă recomand să le încercați:
Ardei umpluți de post – rețetă simplă și delicioasă
Ardei umpluți cu roșii și susan – rețetă fără foc
Dovlecei la cuptor umpluți cu legume și cușcuș – rețetă de post
Dovlecei umpluți cu quinoa – rețetă pentru diabet, slăbit
Sursă rețetă: Andra Constantinescu, Mâncare de ardei umpluți cu orez și ciuperci, Bucătăraș.ro: https://www.bucataras.ro/retete/mancare-de-ardei-umpluti-cu-orez-si-ciuperci-74419.html