Dulceață de prune în 30 de minute – fără zahăr, fără agenți de îngroșare

Dulceata de prune fara zahar
Dulceata de prune fara zahar

Dulceața de prune este incredibil de aromată. Nici nu are nevoie de zahăr sau alte mirodenii. Prin fierbere sau coacere dezvoltă un gust uimitor!

Chiar așa, în acest articol vă prezint o modalitate simplă de a face dulceață de prune fără zahăr și fără alți conservanți sau agenți de îngroșare.

Dulceata de prune fara zahar
Imagine sugestiva: Dulceata de prune fara zahar

Rețeta am găsit-o pe site-ul „Ela Vegan” și este concepută de Michaela Vais, creatoare de rețete vegane, blogăriță și autoare de cărți de rețetă.

Michaela spune că aceasta este o variantă ideală de a conserva prunele de sezon care sunt coapte bine și prea nu ai cum să le păstrezi pentru iarnă.

Pentru a prepara această dulceață nu trebuie să decojești fructele. Nu vă trebuie pectină, gelfix sau alți agenți de închegare. Se pregătește în circa 30 de minute, așa că nu aveți scuze să nu încercați rețeta!

Este o versiune mai rapidă și mai sănătoasă la dulceața tradițională.

Puteți opta pentru o textură fină, sau pentru o dulceață cu bucăți mai mari prin ea. Se pot adăuga diferite arome, în funcție de gust și preferințe.

Folosiți prune proaspete care sunt coapte foarte bine. Pot fi chiar puțin trecute. Ideea este ca fructele să aibă dulceață și aromă naturală.

Dulceață de prune fără zahăr – rețetă rapidă

Ingrediente

• 900 g de prune
• 150 ml de apă
• 160 g de xylitol (vi-l recomand pe acesta)
• ½ linguriță de scorțișoară (v-o recomand pe aceasta autentică)
• ¼ linguriță de cuișoare măcinate

Mod de preparare

Spălați bine prunele, scoateți sâmburii și tăiați-le cubulețe. Puneți-le într-o cratiță largă. Cu cât mai larg este vasul, cu atât mai mic va fi timpul de fierbere.

Adăugați apa și fierbeți la foc potrvit circa un sfert de oră. Puneți apoi îndulcitorul și mirodeniile. Amestecați bine. Fierbeți dulceața încă 10 minute.

Xylitol
Cumpara Xylitol

Următorul pas este să pasați fructele. Puteți folosi un mixer vertical sau zdrobitorul de piure. Pasați prunele până se fac pastă sau capătă consistența dorită. Gustați dulceața să vedeți dacă este suficient de dulce.

Dulceața de prune se toarnă în borcane de sticlă și se lasă la răcit la temperatura camerei.

Se mută apoi în frigider. Dulceața poate fi consumată în termen de o săptămână.

Dacă vreți să reziste mai mult, o puteți ține în congelator, până la 3 luni. Se lasă la dezghețat peste noapte cu o zi înainte de a o servi.

Note și sugestii

La finalul preparării, în dulceață se poate adăuga puțin suc de lămâie. Acesta va acționa ca aromatizant, dar agent de conservare. În plus, va face dulceața mai deschisă la culoare și o va lega mai bine.

Pentru a obține o dulceață mai groasă, se pot adăuga și puține mere rase. Acestea conțin pectină, o fibră cu efect de gelifiant. Sau puteți folosi un gelifiant din pectină fără zahăr. Vi-l recomand pe acesta cu pectină din citrice și green sugar.

Gelifiant cu pectina pentru gemuri si dulceata fara zahar
Cumpara Gelifiant cu pectina pentru gemuri si dulceata fara zahar

Puteți folosi diferite mirodenii, inclusiv cele pentru turtă dulce, esență de vanilie, rom, extract de migdale sau lavandă.

Folosind metoda de mai sus, puteți prepara dulceață din nectarine, caise sau piersici.

Dulceața de prune poate fi servită imediat. O puteți unge pe pâine, se poate pune în clătite, fursecuri, cornuri sau prăjituri.

Sau o puteți servi cu iaurt, pe vafe, înghețată, budinci sau alte deserturi care necesită topping-uri.

Rețete similare

Dulceață de piersici fără zahăr adăugat
Dulceață de gutui fără zahăr – potrivită și pentru diabetici
Cum să faci dulceață din afine cu stevia – recomandată în diabet și curele de slăbire
Dulceață de caise fără zahăr, fără gelfix – gata în 5 minute!
Cum să faci dulceață fără zahăr și multă fierbere – 2 moduri inedite

Sursă articol: Ela Vegan, Easy plum jam recipe: https://elavegan.com/plum-jam-recipe/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *