Înghețată naturală din banane – fără zahăr, lactoză, ouă

O înghețată rapidă, ușoară și sănătoasă putem obține în casă din fructe congelate. Fructele obligatorii sunt bananele, care dau textura cremoasă specifică înghețatei, dar și dulceață.

Înghețata de banane prezentată mai jos nu conține zahăr, nici lactate sau ouă. O recomand persoanelor care au intoleranță la lactoză sau la ou.

Înghețată naturală din banane – fără zahăr, lactoză, ouă

Înghețată naturală din banane – fără zahăr, lactoză, ouă

Poate fi oferită și copiilor, deoarece este naturală și nutritivă.

Această înghețată de banane poate fi diversificată prin adăugarea de arome diverse. Se pot pune de asemenea ingrediente care dau textură, precum nuci, migdale, bucăți de ciocolată, stafide.

Dacă adăugați puțină pudră de cacao sau roșcove veți obține o înghețată de ciocolată.

Adio zahar

Adio zahar

Înghețată naturală din banane – rețetă

Ingrediente

• 2 banane
• 1 avocado
• 2-3 linguri de lapte vegetal sau apă
extract natural de vanilie

Mod de preparare

Decojiți bananele și tăiați-le rondele. Puneți-le într-o pungă. Scoateți pulpa de la avocado și tăiați-o cuburi. Puneți-le peste banane.

Aplatizați punga, împăturiți-o și puneți-o în congelator. Lăsați fructele să înghețe complet (preferabil peste noapte).

Banane si avocado

Banane si avocado

Când vreți să faceți înghețata, scoateți punga și puneți bucățile de fruct în vasul blenderului sau robotului.

Inghetata din banane

Inghetata din banane

Adăugați laptele și esența de vanilie. Mixați până când fructele se transformă într-o pastă fină, similară înghețatei.

Inghetata fara zahar

Inghetata fara zahar

Înghețata este gata. O puteți servi imediat, cu diferite topping-uri (nuci, migdale, bucăți de ciocolată neagră).

Dacă vreți să aibă o textură mai fermă și să fie mai înghețată, transferați-o într-o caserolă și dați-o la congelator pentru câteva ore. Nu o lăsați să înghețe de tot, ci numai să se întărească puțin.

Dulciuri fara zahar

Dulciuri fara zahar

Rețete similare

Pe site-ul nostru puteți găsi și alte rețete de înghețată fără zahăr, pe care vă recomand să le încercați:

Înghețată fără zahăr – cu cacao și migdale
Înghețată fără zahăr din ovăz și cacao – fără ouă și lactate
Înghețată cu afine – fără zahăr, lactate, ouă!
Înghețată naturală cu caise – fără zahăr și grăsimi

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.