Omletă italiană cu dovlecei și brânză de capră

Dacă aveți trebuință de o mâncare rapidă pentru mic-dejun, prânz sau cină, încercați această rețetă, propusă de Ewelina Podrez-Siama, din Polonia.

Este una din cele mai cunoscute autoare de cărți de bucate și rețete cu un conținut redus de carbohidrați, adecvate pentru diabet și dieta keto.

Omleta italiana cu dovlecei si branza de capra

Imagine sugestiva

Rețeta este o omletă în stil italian, care se numește „frittata”. În varianta propusă de Ewelina, se folosesc dovlecei și brânză de capră (afumată).

Dovleceii pot fi înlocuiți cu zucchini sau cu alte legume. La fel și brânza de capră, dacă nu vă place gustul, o puteți înlocui cu telemea, feta, caș, cașcaval sau altă brânză tare.

Rețete similare

Pe site-ul nostru puteți găsi și alte rețete de frittata pe care le puteți încerca:

Omletă italiană (frittata) cu fasole verde – bună pentru orice masă în cura de slăbire
Frittata cu spanac – rețetă pentru diabetici și nu numai
Omletă din pătrunjel – rețetă azerbaijană

Omleta italiana cu dovlecei si branza de capra

Omletă italiană cu dovlecei și brânză de capră - rețetă

Ingrediente
  

  • 7 ouă
  • 500 g de dovlecei
  • 150 g de brânză de capră
  • 1 cățel de usturoi
  • 3 linguri de unt moale
  • 1/4 linguriță de sare
  • 2 lingurițe de pătrunjel verde tocat

Mod preparare rețetă
 

  • Dovlecelul se spală bine și se curăță de coajă. Dacă este din grădină, nu-l mai decojiți. Tăiați-l felii subțiri. Puneți sare pe el și masați-l. Lăsați-l să stea 10 minute, cât să își lase zeama.
  • Între timp, decojiți usturoiul și căliți-l în puțin unt. Stoarceți dovleceii de suc și puneți-i peste usturoi. Căliți-i timp de 4-5 minute, apoi scoateți-i într-un bol.
  • Bateți ouăle într-un bol. Adăugați restul de unt (moale), pătrunjelul tocat și sarea. Amestecați bine.
  • Preîncălziți cuptorul la 180 de grade Celsius. Luați o tigaie și acoperiți fundul cu felii de dovlecei. Turnați o parte din amestecul de ouă, apoi presărați brânza fărâmițată. Alternați astfel cele trei straturi.
  • Puneți tigaia pe aragaz și gătiți omleta timp de 5 minute.
  • Dați apoi tigaia în cuptor și coaceți omletă încă 15-18 minute. Nu trebuie să fie uscată complet. Textura este încă umedă, dar după răcire se va închega.

Notă

Această omletă italiană cu dovlecei și brânză se servește caldă, dar este bună și rece. Poate fi acompaniată de o salată de verdețuri, de murături sau se poate servi cu iaurt ori smântână. 
Sursă rețetă: Ms-Fox.pl, Frittata cu dovlecel și brânză de capră: https://ms-fox.pl/przepis/frittata-z-cukinia-i-kozim-serem/

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.