Drojdie sălbatică (maia naturală) fără hrănire zilnică – o rețetă simplă, cu un ingredient secret
Maiaua crescută în casă din făină și apă devine activă și bună de folosit pentru prepararea pâinii după 7-10 zile. Însă în acest interval trebuie să o alimentezi cu făină și apă. Pare un proces elaborios.
Unii nu au timpul necesar pentru a o îngriji. Alții își pierd răbdarea să o hrănească zilnic sau se plictisesc.
Dacă vreți o maia fără mult efort din partea voastră, există o soluție. Din fericire, soluția e tot naturală.
Dr. Paula Bolos ne arată o metodă simplă prin care putem obține o maia fără reîmprospătare sau hrănire zilnică. Ingredientul secret pe care îl folosește sunt semințele de chimen.
Dr. Bolos este medic la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Târgu Mureș și totodată nutriționist.
Cuprins
Rețete similare
Pe site-ul nostru puteți găsi și alte rețete de maia, pe care le puteți încerca:
Cum să faci maia fără gluten în 7 zile – un ghid simplu
Cum să faci drojdie naturală în casă (maia)
Pâinea de casă cu maia naturală – de mii de ori mai hrănitoare decât pâinea obișnuită (rețetă)
Maia naturală fără hrănire zilnică - rețetă
Ingrediente
- 3 linguri de făină
- 2 ceșcuțe de apă
- 1 linguriță de zahăr brun sau melasă
- 1 linguriță de semințe chimen măcinate
Mod preparare rețetă
- Puneți făina într-un borcan de sticlă de 800 de grame.
- Adăugați apa și zahărul și amestecați bine.
- Măcinați semințele de chimen prin râșnița electrică de cafea și adăugați 1 linguriță rasă în amestecul de apă și făină.
- Amestecați bine și acoperiți borcanul cu un prosop subțire. Legați prosopul pe gura borcanului cu un elastic și restul materialului lăsați-l să vină peste borcan, să îl acopere.
- Puneți borcanul pe masa din bucătărie sau într-un dulap. Lăsați amestecul la fermentat 10 zile. Nu trebuie să faceți nimic în acest interval. Nici să amestecați, nici să scoateți din amestec, nici să adăugați făină sau altceva.
- În a 10-zi când dezveliți borcanul veți găsi o maia activă, crescută de trei ori cât a fost inițial. Borcanul ar trebui să fie aproape plin cu maia.
- Dacă maiaua are multe bule și miroase acrișor, înseamnă că este activă.