Gogoșele din dovleac și ovăz, fără făină sau zahăr – 2 ingrediente!

Dovleacul este în sezon și este bine să profităm! Acest fruct este plin de vitamine și savoare!

Îl putem coace în cuptor cu diferite mirodenii, sau îl putem include în aluaturi.

Gogosele din dovleac si ovaz, fara faina sau zahar - 2 ingrediente

Gogosele din dovleac si ovaz, fara faina sau zahar – 2 ingrediente: Rawpixel

Din dovleacul plăcintar putem face plăcinte, tarte, prăjituri, clătite, gogoși. În rândurile de mai jos vă prezentăm o rețetă simplă de gogoși cu dovleac, făcute la cuptor.

Aveți nevoie doar de două ingrediente principale: dovleac și fulgi de ovăz. Rețeta originală din care ne-am inspirat conținea cartof dulce. Însă acesta poate fi înlocuit cu succes cu dovleac.

Ne place rețeta deoarece nu are prăjeală. Gogoșile se fac la cuptor și sunt cât se poate de sănătoase. Le puteți oferi și copiilor.  

Gogoși cu dovleac, la cuptor – rețetă

Ingrediente

  • 480 g de dovleac
  • 80 g de fulgi de ovăz
  • opțional: 1 ou pentru uns

Mod de preparare

Gătiți dovleacul după cum vă place: fiert în apă sau la aburi, sau copt în cuptor.

Dovleacul copt se taie cuburi și se pasează cu blenderul. Se adaugă fulgii de ovăz și se amestecă bine.

În compoziție se pot adăuga diverse mirodenii, precum scorțișoară, cuișoare, nucșoară, vanilie, lămâie etc. Compoziția trebuie să fie ca un aluat care se modelează ușor.

Formați bile din aluat, aplatizați-le și găuriți-le în centru cu degetul sau cu un obiect potrivit. Așezați gogoșile astfel modelate în tava cuptorului tapetată cu hârtie de copt.

Bateți oul și ungeți gogoșile deasupra. Puteți presăra peste ele diverse semințe sau nuci mărunțite.

Introduceți tava în cuotorul preîncălzit la 180 de grade Celsius. Lăsați gogoșile să se coacă preț de 40 de minute, dar depinde de cuptorul fiecăruia.

Gogoșile sunt dulci, chiar dacă nu au zahăr în compoziție. Dovleacul are o aromă intensă care se transmite oricărui aluat în care este folosit. Au o textură moale și densă. Nu sunt pufoase sau crescute.

Alte fructe care pot oferi textura potrivită pentru aceste gogoși sunt bananele pasate saue merele fierte/ coapte și pasate. Asta în cazul în care nu vă place gustul de dovleac.

Aceste gogoși sunt adecvate pentru dieta celor cu intoleranță la lactoză, intoleranță la gluten sau dietele fără zahăr.

Rețete similare

Pe site-ul nostru puteți găsi și alte rețete de gogoși la cuptor:

Gogoși din măr și ovăz fără zahăr – doar 2 ingrediente, 2 minute
1 banană, 1 pahar de iaurt și fulgi de ovăz – gogoși la cuptor fără zahăr și gluten
Gogoși la cuptor fără zahăr, gluten sau ulei – slabe în calorii
Cele mai sănătoase gogoși din lume – fără zahăr și ulei!

Sursă rețetă: Casianaconstantin, Baby donuts: https://www.instagram.com/p/CoEkHyAIPiD/?img_index=1

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.