Biscuiți cu morcov fără zahăr și fără gluten (de post)

Cauți biscuiți cu morcov fără zahăr? Rețeta de mai jos este pe cât de simplă pe atât de reușită.

Acești biscuiți nu conțin nici măcar făină de grâu, nici ouă sau lactate.

Biscuiti cu morcov fara zahar si gluten (de post)

Imagine cu titlu sugestiv: Biscuiti cu morcov fara zahar si gluten (de post): Rob Marquardt

Sunt ideali pentru cei care au intoleranță la lactoză, intoleranță la gluten sau alt tip de alergii.

Întrucât nu conțin zahăr, îi pot consuma fără probleme și diabeticii.

Biscuiți cu morcov fără zahăr și gluten – rețetă

Ingrediente

• 160 g de morcov ras / 160 g grated carrots
• 65 g de ulei / 65 g oil
• 100 g de hrișcă verde măcinată sau fulgi de ovăz măcinați / 100 g buckwheat flour or oat flour
• 100 g de făină de orez / 100 g rice flour
• 1 linguriță de praf de copt / 1 teaspoon baking powder
• 4 lingurițe de stevia / 4 teaspoons stevia
• 1 linguriță de coajă de lămâie rasă / 1 teaspoon grated lemon peel
• opțional: 50 g de stafide sau merișoare / 50 g raisins

Mod de preparare

Curățați morcovii de coajă. Aveți nevoie de circa 2 morovi medii.

Dați-i prin răzătoarea cu găuri mari. Puneți-i într-un bol. Adăugați uleiul și stevia. Pasați ingredientele cu blenderul vertical (manual) până se transformă într-un terci.

Adăugați coaja de lămâie și cele două tipuri de făină. Este indicat să incorporați făina treptat, deoarece depinde de cât de suculenți sunt morcovii. Este posibil să aveți nevoie de mai puțină făină.

Puneți praful de copt și amestecați bine, până la omogenizare. Trebuie să obțineți un aluat ușor modelabil, ca o plastilină. Dacă vreți, adăugați la final stafidele.

Gustați aluatul și vedeți dacă este suficient de dulce. În caz contrar, mai puteți adăuga stevia.

Tapetați tava cuptorului cu hârtie de copt. Luați câte o bucăți de aluat și modelați-o într-o palme sub forma unei bile. Aplatizați-o cu podul palmei și așezați-o în tavă. Aluatul se modelează foarte ușor.

Dacă vreți să dați biscuiților un aspect mai „comercial”, trasați câteva dungi deasupra lor cu furculița.

Introduceți tava în cuptorul preîncălzit la 190 de grade Celsius. Coaceți biscuiții 20 de minute.

Sunt gata când s-au rumenit puțin și s-au întărit. Lăsați-i să se răcească bine înainte de a-i servi.

Nu se simte gustul de morcov, ceea ce înseamnă că și copiii îi pot mânca fără să strâmbe din nas.

Rețete similare

Pe site-ul nostru puteți găsi și alte rețete de biscuiți cu morcov:

Biscuiți cu morcov și semințe de in – rețetă fără foc
Biscuiți cu morcov, măr și ovăz – fără făină și zahăr
Biscuiți cu morcov – rețetă simplă, de post
Biscuiți cu morcov și stafide – fără foc, fără zahăr, fără făină

Sugar-free carrot cookies – recipe in english

Grate the carrots in a large bowl. Add the stevia and the oil. Mash it all with a vertical blender.

Add the two types of flour and the baking powder.

The dough should be firm and easy to model. Incorporate the raisins.

Line the oven tray with parchment paper. Form the cookies and put them on the tray.

Bake the carrot cookies at 190 C for 20 minutes. Leave them to cool completely before serving.

Sursă articol: Gătit Acasă, Biscuiți cu morcovi fără ouă, fără făină de grâu: https://www.youtube.com/watch?v=FHT9jh-e4vk&ab_channel=KochenzuHause

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.