Plăcintă de post cu spanac și roșii (fără făină și gluten)
Este o zi de post și nu știi ce ai putea să faci de mâncare?
Sau poate că ai descoperit recent o intoleranță la gluten și nu ai voie să folosești deloc făina la gătit. Acest lucru poate fi o provocare foarte mare.
Am găsit o rețetă care îți poate salva ziua. Este o plăcintă de post cu legume, care se face dintr-un aluat fără făină.
Cu toate acestea, rezultatul este impresionant. Plăcina este moale, umedă și delicioasă.
PLĂCINTĂ DE SPANAC ȘI ROȘII – REȚETĂ
INGREDIENTE
• 1 cană de spanac călit sau opărit
• 6 roșii cherry
• ½ ceapă roșie
• 350 ml de lapte vegetal
• 80 ml de ulei de măsline
• 1 cană de făină de năut (v-o recomand pe aceasta)
• 1 cană de fulgi de ovăz măcinați sau făină de ovăz (v-o recomand pe aceasta fără gluten)
• ½ cană de amidon
• 1 praf de turmeric pentru culoare (vi-l recomand pe acesta)
• oregao sau busuioc uscat
• 1 pliculeț de praf de copt (vi-l recomand pe acesta fără gluten)
• sare și piper, după gust
MOD DE PREPARARE
Începeți cu călirea spanacului. Puneți uleiul într-o tigaie. Adăugați spanacul tăiat și puțină sare. Gătiți-l până se ofilește și din tigaie a dispărut tot lichidul.
Pregătiți acum aluatul. Puneți laptele și uleiul de măsline într-un bol. Adăugați apoi cele 3 tipuri de făină, turmericul, sarea și piperul.
Cumpără făină de ovăz fără gluten
Introduceți blenderul manual și mixați până rezultă o compoziție fină. Puneți praful de copt și omogenizați din nou cu blenderul.
Ungeți un vas yena sau o altă tavă rotundă, ovală sau pătrată cu puțin ulei. Turnați jumătate din compoziție în tavă.
Așezați acum spanacul călit (și stors bine), pe toată suprafața blatului. Apoi turnați restul de compoziție, peste spanac. Nivelați cu dosul unei linguri.
Deasupra, așezați roșiile cherry tăiate în jumătate, cu partea tăiată în sus. Astfel vor crea un efect vizual atractiv.
Deasupra lor așezați câteva inele de ceapă și presărați oregano sau busuioc uscat.
Preîncălziți cuptorul la 180 de grade Celsius. Introduceți tava și lăsați plăcinta cu spanac și roșii să se coacă timp de 25-40 de minute.
Așteptați să se răcească de tot, după care o puteți tăia. Presărați pătrunjel verde deasupra.
NOTE ȘI SUGESTII
Este important să respectați rețeta întocmai, dat fiind că nu conține făină și gluten. De exemplu, fiecare din cele 3 tipuri de făină își are rolul ei. Una oferă structură, alta umiditate, alta elasticitatea necesară.
Fuzionează foarte bine și dau un rezultat bun împreună. Așadar, nu le modificați, nu le înlocuiți.
Dacă ați folosi de pildă doar făină de năut, sau doar făină de ovăz, ar lipsi o componentă importantă, iar blatul nu va ieși perfect.
Puteți utiliza și alte ingrediente pe post de umplutură, precum ciuperci, morcovi, mazăre, cartofi, porumb.
Această rețetă vă permite să folosiți orice fel de resturi de legume aveți prin casă.
Dacă vreți să folosiți roșii sau alte legume zemoase, puneți-le deasupra deoarece lasă apă și pot ruina structura blatului.
REȚETE SIMILARE
Pe site-ul nostru puteți găsi și alte rețete asemănătoare:
Tartă-aperitiv cu ardeim, ciuperci și cașcaval la cuptor, fără făină
Tartă de post la tigaie – din făină de năut și legume
Tartă cu tofu, spanac și praz (vegan)
Tartă de post cu spanac – neașteptat de rapidă și gustoasă!
Rețetă preluată din: Chef Jena, Moist and extra soft gluten-free tomato & spinach pie: https://www.youtube.com/watch?v=q2JJLegPOI8&feature=emb_title